Astăzi, la 66 de ani de la nașterea lui Horațiu Mălăele, actor (mare), regizor (inovator), caricaturist (extraordinar), scriitor (ironic) vă propunem spre (re)cunoaștere taina întâlnirii dintre doi creatori români: Nichita Stănescu și Horațiu Mălăele.
Horațiu Mălăele ieșise de multișor din adolescență (deși nu pare să fi ieșit nici astăzi), cocheta, normal, cu teatrul și, mai ales, cu boemia și efervescența bucureștene. Instantaneul foto, împletit în nodurile tandre ale unei afecțiuni derutante, întoarce privirii neexersate imaginea a doi bărbați răsfățați. Cercetată atent, dinăuntru, poza - ca să-i spunem și așa - evaluează, spontan, doi risipitori ai României. Risipitori de talent, de pronii, de cuvinte/ necuvinte, de câte și mai câte... Mă rog, să aflăm, mai bine, ceși amintește Horațiu Mălăele despre ciocnirea cu autorul celor 11 Elegii (care au fost și sunt, pentru totdeauna, 12).
„Să bem, domnilor!”
„În copilăria mea teatrală, l-am cunoscut pe Nichita Stănescu atunci când s-a mutat de la un prieten comun. Deabia intrasem în cameră, când a rostit niște vorbe care mi-au rămas în memorie: „Să bem, domnilor! Statornicia pietrei îi dă câinelui senzația de fugă!”. Iată o idee senzațional de frumos îmbrăcată în vorbe. M-a emoționat”, rememora maestrul comediei în volumul „O poveste cu Horațiu”, Allfa, 2012). Emoționant, e adevărat. Încă mă mai gândesc la sensul zicerii lui Nichita...
„Pe urmă - reia Horațiu -, am făcut un spectacol la o aniversare a lui Nichita, cu toată gașca lui de prieteni. Printre ei, marele grafician Sorin Dumitrescu. Sau Ioana Crăciunescu, alt poet-actor fenomenal. Mari actori, mari scriitori. Era o lume specială, era un grup boem, fabulos, furtunos, cu ieșiri esențiale de natură bahică urmate de veritabile explozii ale spiritului, un grup al carierelor care, prin modul lor de a trăi, se opuneau sistemului politic canceros al vremii. Am avut prilejul de a mă afla în centrul lor și să cunosc niște oameni despre care cei de azi nu știu decât din auzite”.
Vorbe de duh - întâlnirea cu Dumnezeu
Am strâns, mai jos, câteva răspunsuri memorabile oferite de Horațiu Mălăele de-a lungul timpului. Câteva mostre savuroase - revista „Viva”.
Care este cea mai mare teamă a lui Horațiu?
Frica.
Cu ce prilej minte Mălăele?
Pe scenă.
Ce detestă la alții?
Fățărnicia.
Cel mai mare regret?
Reverul.
Ce admiră cel mai mult la o femeie?
Timiditatea.
Ce admiră cel mai mult la un bărbat?
Curajul.
Motto-ul lui Horațiu?
Trăiește-ți clipa!
Ce i-ar spune lui Dumnezeu dacă l-ar întâlni?
În sfârșit!
Boemia - nuanțe
Horațiu Mălăele e aspru (poate prea aspru) cu „prezentul”: „Boemia actuală este aproape inexistentă. Ea a fost îngropată în interesul zilei de mâine. Pragmatismul refuză starea de boemie. Am avut privilegiul divin să-i cunosc pe marii optzeciști, marii risipitori socratici, cei care, în timp ce beau jamaica cu halba, rezolvau cumplite probleme de matematică, umpleau cu desene pereții și așterneau bijuterii pe șervețelele tuturor meselor din localuri”.