Honda le-a pregătit europenilor un motor turbodiesel de top

Honda le-a pregătit europenilor un motor turbodiesel de top

UPDATE: A noua generaţie a modelului compact japonez Honda Civic (versiunea europeană), care a fost prezentată la cea de-a 64-a ediţie a Salonului auto de la Frankfurt, va oferi, în premieră, o versiune echipată cu un motor turbodiesel de 1.6 litri.

În timp ce Toyota s-a dat pe lângă BMW pentru a putea folosi motoarele turbodiesel cu patru cilindri (1.6 şi 2.0 litri) ale producătorului din Munchen, Honda continuă să-şi "in house" dezvolte propriile unităţi alimentate cu motorină.

După deja consacratul 2.2 i-DTEC diesel (utilizat de majoritatea gamelor comercializate de Honda), producătorul nipon va oferi un motor mai mic, mai eficient şi mai puţin poluant, din aceeaşi categorie.

Este vorba de un propulsor de 1.6 litri, cu patru cilindri în linie şi turbină, care dezvoltă 120 de cai-putere (la 4.000 rpm) şi un cuplu maxim de 300 Nm (la 2.000 rpm).

Ne puteți urmări și pe Google News

Cel mai uşor

Potrivit producătorului, noul motor 1.6 turbodiesel este mai uşor decât toate unităţile similare existente pe piaţă în acest moment.

Şi încă un detaliu remarcabil: Honda susţine că dieselul său mic are potenţialul de a elimina în atmosferă mai puţin de 100 de grame de dioxid de carbon pe kilometru!

Noul motor turobiesel de 1.6 litri va intra în oferta mai multor modele Honda, începând din prima parte a anului viitor.

Civicul, primul beneficiar

Prima gamă care se va bucura de serviciile acestui propulsor de top va fi noua generaţie a modelului Honda Civic - versiunea dedicată pieţei europene - care va ajunge în showroom-urile mărcii japoneze în luna februarie 2012.

Autoturismul, expus în premieră la Salonul auto de la Frankfurt din această toamnă, trebuia să debuteze comercial imediat după Anul Nou, însă inundaţiile din Thailanda au dat peste cap acest plan.

Mai multe repere care intră în componenţa compactului nipon ajung la fabrica Honda din Marea Britanie - locul dedicat asamblării unităţilor care sunt vândute în Europa - din Thailanda.

Hibridul va fi hatchback

Versiunea Honda Civic cu propulsie hibridă (motor pe benzină-motor electric) va fi, cel mai probabil, dezvoltată pe varianta cu cinci uşi (hatchback) a gamei şi nu, ca până acum, pe cea sedan, urmând a apărea la o dată ulterioară.