Căutasem mai bine de un an să mă mut din locul în care stăteam deja de nouă ani: un apartament frumos, dar într-un cartier în care „fauna” și împrejurimile erau un motiv serios ca să nu prea stai pe acasă.

Era febra aceea din boomul imobiliar în care, de cum pășeai noul an, chiar pe data de 1 ianuarie, prețurile mai creșteau cu 5 – 10%. După circa un an de căutări, cu teama că niciun credit și niciun ban pus deoparte numi vor fi suficiente pentru a îmi găsi o casă cât de cât mai bună, am semnat în cele din urmă un precontract pentru un apartament.

Încă nu plătisem banii, ci doar un avans minim, iar proprietarul îmi tot telefona că vrea o sumă tot mai consistentă, pentru că avea datorii. S-a ajuns la un blocaj și am simțit că nu e sigur să merg mai departe, așa că am decis să mă retrag. Ulterior, am găsit apartamentul în care locuiesc acum care, față de cel în care locuisem deja aproape zece ani, era ceva de vis – de la amplasare, la spațiu, vecini… N-am scăpat însă „gratuit” de individul la al cărui apartament renunțasem, retrăgându-mă din contract. A ținut să îmi „ureze”: „n-o să te bucuri de locul în care o să te muți, ai să vezi”.

Prezențele locului

Perioada de căutări mă marcase cu siguranță. Ajunsă în noua casă mă întrebam ce fel de oameni au fost cei care au locuit aici de-a lungul timpului și ale căror urme le zăream peste tot. Vechii proprietari au lăsat o grămadă de acareturi în casă – se mutaseră deja în Canada – și știam că e vorba de un cuplu tânăr, fără copii.


În fața patului era o siluetă neagră, destul de înaltă, care ținea în brațe un copil de circa șase luni


Când am cumpărat, mi s-a spus că apartamentul nu a fost nici măcar închiriat, ci a stat pur și simplu nelocuit, până m-a găsit pe mine drept cumpărător. Cu toate astea, casa avusese, de-a lungul timpului, mai mulți proprietari. Existau câteva reparații de mântuială, care mă făceau să mă gândesc că aici au mai locuit și chiriași, și nu doar proprietari, deoarece proprietarii se presupune că au simț de răspundere. Dormitorul era zugrăvit de mântuială, tavanul acestuia era „împodobit” cu steluțe fluorescente. Erau destule semne de întrebare, mai degrabă amuzante decât îngrijorătoare, iar seara, la culcare, încă cu semnele foștilor locatari pe pereți, încercam să mă gândesc cui i-o fi venit ideea amenajărilor ciudate. Au trecut doar cinci zile de când mă mutasem, se făcuse deja târziu spre noapte, și încercam să adorm. Trecuse de miezul nopții și, stând în pat am auzit un fel de murmur. Uitându-mă în dreapta, am zărit un soi de prezență translucidă lângă perete. Nu m-am panicat, deoarece eram încă în starea de somn – veghe și m-am gândit că poate fi și o tulburare de vedere, mai ales că mă trezisem brusc.


FOTO: Fenomenele aveau loc imediat după ce se instala somnul FOTO: SHUTTERSTOCK



După două zile, întâmplarea s-a repetat. Și de data asta m-a trezit murmurul pe care îl auzisem zilele trecute. Numai că nu am mai văzut doar o apariție neclară, așa cum se întâmplase prima oară. În fața patului era o siluetă neagră, destul de înaltă. În brațe ținea un copil de circa șase luni, iluminat total. Copilul gângurea și a întins mâna spre mine, iar eu m-am ridicat din pat ca să mă îndrept spre el. Dar imediat mi-am dat seama că nu avea ce să caute acolo, așa că m-am retras. Cu toate astea, apariția persista. Abia când am aprins lumina, a dispărut.

Foștii proprietari

Auzisem despre tot felul de experiențe de soiul acesta, de ființe nefericite pentru care viața se termină brusc și rămân agățate de locul în care au stat. N-am ajuns însă niciodată să aflu dacă în apartamentul în care locuiesc a trăit vreodată un copil, care să fi pățit ceva. Am descoperit însă în casă combinezoane pentru bebeluși, abțibilduri reprezentând personaje de desene animate lipite pe pereți etc. Vecini cu „state” vechi în bloc mi-au povestit despre un singur cuplu care ar fi locuit aici și care a avut copii, dar din câte știau ei toți au părăsit locuința bine sănătoși. După câteva zile am încetat „investigația” cu toate că, pentru mine, lucrurile nu erau încă rezolvate, iar în încăperea cu apariția de abia mai intram. Mai mult, dacă mergeam într-o altă cameră aveam grijă să închid ușa în spatele meu.

La sfaturile prietenilor, am apelat la un preot, pentru sfeștanie deși fenomenul nu s-a mai repetat de atunci. În plus, nici părinții, nici fratele meu, locuind la mine, nu au avut parte de o experință similară. Dar senzația de teamă pe care o aveam când intram în casă nu trecea. Sfeștania nu a adus mari diferențe, dar, încet, încet, frica a trecut. Nu atât cât să încep să stau în camera cu pricina. Povestind întâmplarea prietenilor am aflat că mulți dintre ei, așadar oameni în toată firea, au avut parte în locuințele lor sau în case străine de experiențe similare, poate chiar mai ciudate. Ce mi s-a întâmplat mie a fost o închipuire sau ceva real? După atâtea consultări cu cei apropiați, cea mai probabilă concluzie este că multe case au propriile fantome care apar unor locatari mai mult sau mai puțin sugestionabili.

Rubrică nouă, în EVZ Altfel

După cum cititorii Evenimentului Zilei au observat deja, de sâmbăta trecută, Evenimentul Zilei Altfel, ediția de weekend, are o nouă rubrică, special pentru pasionații de întâmplări paranormale. Primele titluri ale seriei au fost „Casa bântuită. Fantoma unui moș m-a chinuit ziua în amiaza mare” și „Cea mai terifiantă experiență. O femeie în comă a privit cum spiritele malefice se luptau pentru sufletul ei”. Dacă ați trăit sau ați auzit de astfel de experiențe, și doriți să le împărtășiți cititorilor EVZ, așteptăm scrisorile voastre pe adresa redacției: Bd Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, București sau pe e-mail: [email protected]