La 10 ani de la debut, Jazz in the Park se întoarce în forță la Cluj, între 30 iunie și 2 iulie, în Parcul Central al orașului, gata să facă jazzul un gen accesibil și să-și reafirme poziția în rândul celor mai apreciate evenimente de gen. Partener de tradiție, IQOS își reconfirmă și de această dată eforturile pentru susținerea manifestărilor artistice din cele mai mari orașe ale României, pe care le transformă în veritabile centre culturale.
După TIFF (Cluj) și Flight Festival (Timișoara), Jazz in the Park continuă seria evenimentelor la care IQOS este partener. În fiecare dintre cele trei zile ale festivalului, în pauza dintre concerte, publicul fumător adult este invitat în HOME of IQOS, noul concept destinat comunității și evenimentelor organizate în aer liber, un punct de neratat pe harta festivalului și un spațiu plin de surprize și experiențe inedite pentru comunitatea IQOS. Tot aici, puteți descoperi noul IQOS ILUMA, produsul revoluționar proaspăt lansat pe piața din România.
Tema primei ediții Jazz in the Park de anul acesta este International Jazz in the Park Competition, cu trupe promițătoare din toate colțurile lumii, premii considerabile și artiști confirmați de publicul cunoscător, care vor concerta la finalul fiecărei seri. Intrarea este liberă. Împreună, explorăm noi orizonturi muzicale. Lăsăm muzica să ne poarte într-un univers reinventat, reimaginat și ne bucurăm de fiecare clipă în comunitate.
Festivalul a mai fost organizat în Parcul Central vreme de 7 ani, înainte să fie relocat în ultimii ani. În tot acest timp, Jazz in the Park a ajutat la regenerarea urbană a zonei, pe care a transformat-o într-un punct de interes pentru Cluj, ca hub cultural. Această locație oferă o mai mare vizibilitate, un trafic crescut și un acces mai ușor din toate zonele orașului.
Pentru cei care nu pot ajunge la Jazz in the Park, IQOS promite să relateze pe Instagramul iqos_ro tot ce se întâmplă la eveniment.
Cea de-a doua ediție din acest an a festivalului este programată pentru luna septembrie.
Material susținut de IQOS.
- IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.
- Jazz in the Park este un eveniment al organizației Fapte, fondată la Cluj-Napoca în 2012. Fapte organizează evenimente culturale cu impact în comunitate și are ca obiectiv promovarea artei, în special a muzicii, către publicul larg, resemnificarea spațiilor publice sau a spațiilor cu însemnătate dintr-un oraș, și, nu în ultimul rând, promovarea valorilor pozitive.