Mihail Zaslavski, ultimul supravieţuitor al masacrului de la Odessa din 1941, a venit în România pentru a povesti cum a scăpat cu viaţă ca prin minune.

Pe 16 octombrie 1941, trupele româneşti şi cele germane au intrat în oraşul Odessa, care făcea parte pe atunci din Uniunea Sovietică (în prezent se află în Ucraina). Imediat după ocuparea oraşului, au început persecuţiile împotriva localnicilor, cu precădere împotriva populaţiei evreieşti. Situaţia acesteia s-a înrăutăţit dramatic o săptămână mai târziu, pe 22 octombrie, când partizanii sovietici au aruncat în aer clădirea comandamentului trupelor române din Odessa, omorând 16 ofiţeri români, inclusiv pe comandantul militar al oraşului, generalul Ion Glogojanu, 46 de soldaţi şi subofiţeri, mai mulţi civili şi patru ofiţeri germani de marină. În consecinţă, mareşalul Ion Antonescu a ordonat uciderea a 22.000 de persoane ca represalii, mulţi dintre ei evrei.

Prezent în România în cadrul unei dezbateri privind trecutul fascist al României, organizată de regizorul Florin Iepan, ultimul supravieţuitor al masacrului din 22-24 octombrie de la Odessa, Mihail Zaslavski (86 de ani), a povestit cum s-au derulat execuţiile, în urma cărora şi-a pierdut mama, trei surori, un frate şi o mătuşă.

Jefuiţi de vecinii lor

Zaslavski susţine că, pe 19 octombrie, soldaţii români au aliniat mulţi evrei din oraş într-o coloană lungă de trei kilometri şi i-au trimis la închisoare. Familia lui a avut doar 20 de minute la dispoziţie să-şi adune lucrurile. Coloana era formată cu precădere din femei, copii şi bătrâni, în condiţiile în care bărbaţii erau plecaţi la război. "Îl căram pe umeri pe fratele meu în vârstă de cinci ani, iar mama o ţinea în braţe pe sora mea de un an. Alături de noi mergeau alte două surori ale mele", şi-a amintit Zaslavski, care avea pe atunci 16 ani.

"Era o imagine terifiantă. Pe ambele părţi ale străzii erau oameni care îşi făceau cruce. Unii mai puţin ordodocşi ne luau din lucruri, iar în ochii tuturor din coloană era întrebarea «De ce?»", spune supravieţuitorul Holocaustului românesc în deplasare. El şi familia sa au fost trimişi la puşcărie, unde în celulele construite pentru două persoane au fost azvârliţi chiar şi 18 oameni.

Arşi de vii

Aici i-a prins ziua în care a fost aruncat în aer comandamentul trupelor române din Odessa. A doua zi dimineaţă, pe la ora patru, au fost strânşi toţi deţinuţii în curtea închisorii şi transportaţi spre un teren din afara oraşului, unde se aflau nouă depozite militare de pe vremea Rusiei ţariste.

"Îl căram pe fratele meu în spate, când dintr-odată am simţit o lovitură în spate. Fratele meu m-a strâns tare de frunte şi eu l-am apucat mai bine de picioare. Apoi am fost lovit încă o dată, iar cineva mi l-a luat de pe umeri şi m-a aruncat într-un grup de bărbaţi. Îmi este foarte greu să descriu ceea ce s-a întâmplat acolo. Ca să vă faceţi o imagine, femeile erau despărţite de copilaşii lor şi de taţii lor în vârstă", povesteşte Zaslavski cum a început acea zi fatidică.

Zaslavski a fost dus într-un alt depozit decât rudele sale, care era umplut până la refuz. După 20 de minute de aşteptare, primele flăcări s-au iţit. Depozitul fusese stropit între timp cu benzină şi i s-a dat foc. "Când acoperişul a început să ardă s-a format o gaură într-un unul dintre pereţi. Am început să dau din coate în stânga şi în dreapta şi am reuşit să ies, împreună cu câţiva alţi bărbaţi. Împrejurul acestui teren erau ridicate nişte turnuri de control, unde fuseseră instalate mitraliere. În momentul în care am ieşit, acestea au început să tragă", povesteşte evreul ucrainean. Scăparea lor a fost un lan de porumb din apropiere, spre care au zbughit-o.

Zaslavski a găsit totuşi puterea să întoarcă privirea o fracţiune de secundă, pentru a vedea cum depozitul în care se afla familia sa era mistuit de flăcări. Povesteşte că de operaţiunea de exterminare s-au ocupat ofiţerii români, nu cei germani.

Paşaportul natural

Întors în Odessa, fără familie şi acte, Mihail Zaslavski a dus o cumplită luptă pentru supravieţuire. A dormit pe unde a apucat şi şi-a făcut veacul prin pieţe. A susţinut întotdeauna că e rus, iar norocul său a fost că provine dintr- o familie de evrei nereligioşi şi că n-a fost astfel circumcis. Când ostaşii români îl opreau pe stradă şi vedeau că n-avea acte, îl puneau să-şi dea jos pantalonii pentru a demonstra că nu este evreu. A scăpat astfel basma curată de fiecare dată, mulţumită "paşaportului său natural".

În 1944, când Odessa era pe cale să fie eliberată, Mihail Zaslavski a fost înrolat în armată. Sfârşitul războiului l-a prins în Cehoslovacia, iar pentru faptele sale de vitejie a fost răsplătit de Uniunea Sovietică cu cele mai înalte distincţii: Pobeda şi Slava. Susţine însă că nu s-a dus în război cu gândul să se răzbune şi n-a luptat cu ură nici când a ajuns pe teritoriul României. Mai târziu a lucrat ca electromecanic la o uzină din Ucraina, iar în prezent are două nepoţele.

"Raportul Final asupra Holocaustului din România", întocmit de laureatul cu premiul Nobel Elie Wiesel, confirmă spusele lui Mihail Zaslavski. În raport se menţionează că, din 18 octombrie 1941 până la mijlocul lui martie 1942, militarii români din Odessa, ajutaţi de jandarmi şi poliţie, au ucis cel puţin 25.000 de evrei şi au deportat peste 35.000.

Regizorul Florin Iepan a explicat că evenimentul de ieri, organizat cu sprijinul Fundaţiei Friedrich Ebert, a avut rolul de a genera o dezbatere publică despre trecutul fascist al României, privit în contextual actual al societăţii româneşti. "La momentul masacrului din Odessa, nemţii încă nu construiseră lagărele din Polonia", a punctat Iepan, care lucrează de patru ani de zile la un documentar despre această pată întunecată din trecutul României.

Mihail Zaslavski va mai rămâne o perioadă în România, iar astăzi, de la ora 16.00, se va întâlni la Muzeul Ţăranului Român cu istorici români şi cu publicul. Ucraineanul spune că nu urăşte poporul român, cu toate că i-a ucis familia, însă vrea ca românii să ştie ce s-a întâmplat atunci şi să înveţe o lecţie din acel episod. 1941 este anul în care s-a petrecut masacrul de la Odessa, în urma căruia au murit peste 20.000 de evrei

"La momentul masacrului din Odessa, nemţii încă nu construiseră lagărele din Polonia." FLORIN IEPAN, regizor

MĂRTURII

Atentatul partizanilor putea fi prevenit

O rusoaică l-a prevenit din timp pe primarul de atunci al oraşului Odessa, Gherman Pântea, că clădirea comandamentului trupelor române fusese minată. Pântea a informat conducerea armatei române, dar generalul Ion Glogojanu, comandantul militar al oraşului, a refuzat să ia în seamă avertismentul. În consecinţă, clădirea a sărit în aer şi au murit toţi ofiţerii români aflaţi acolo. Ulterior, când a mers la mormântul generalului Glogojanu, mareşalul Ion Antonescu a rostit următoarele cuvinte: "Ai luptat pentru Odessa ca un erou şi ai murit în Odessa ca un prost". <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/6l-Hj2HhpUg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/BqFCljxkRFo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>