Hingherii şi potcovarii, la mare căutare

Hingherii şi potcovarii, la mare căutare

Angajatorii bucureşteni au nevoie de hingheri şi de fierarii-potcovari, potrivit datelor Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Astfel, în Capitală, sunt vacante 50 de locuri de prinzător de câini şi 27 de posturi de fierar-potcovar. De asemenea, dintr-un total de 693 de joburi libere pentru muncitori calificaţi, cele mai multe oferte (66 de locuri) vizează şoferii de autocamion sau maşină de mare tonaj. Pe locul doi se situează operatorii confecţioneri pentru industria de îmbrăcăminte din ţesături (40 de posturi), urmaţi de sudorii manuali cu arc electric (28 de locuri). În Bucureşti există şi 466 de posturi libere pentru muncitorii necalificaţi, cele mai multe dintre acestea fiind pentru comisionercurier bagajist (83 de locuri), urmate de vânzător la domiciliul clientului pe bază de comandă (67 de locuri).

Ne puteți urmări și pe Google News