Despre Hillary Clinton, fosta Primă Doamnă a Americii, se spune că ar putea fi următorul ocupant al celui mai înalt „post” de la Casa Albă: acela de președinte.
Hillary Clinton, după primă doamnă, ar putea deveni „cea mai puternică femeie din lume”, ca să parafrazăm expresia „președintele SUA, cel mai puternic om al planetei”. Până atunci, Hillary Clinton scrie cărți. La editura RAO a apărut volumul „Decizii dificile”, de Hillary Rodham Clinton. Ce spune (probabil) viitorul președinte al Americii despre confortul familiei, politica Europei sau valoarea imigranților, putem afla din câteva fragmente puse la dispoziție de Editura RAO.
„Aveam, în sfârșit, timp să citesc...”
„Am scris această carte în decursul anului 2013 și începutul lui 2014, în cea mai mare parte stând în studioul meu plăcut și însorit de a etajul al treilea al casei noastre din Chappaqua, New York. Acolo există un covor gros și un fotoliu confortabil și pot să privesc vârful copacilor prin fereastră. Aveam, în sfârșit, timp să citesc, să dorm, să fac plimbări lungi cu soțul și câinii noștri, să imi văd mai mult familia și să mă gândesc la viitor.“
Amintiri din vremea ... Cruciadelor
Iată ce spune Hillary Clinton despre politica Europei. „Viziunea unei Europe unite, libere şi paşnice fusese obiectivul fiecărei administrații americane după sfârşitul Războiului Rece. În centrul acesteia se afla ideea că popoarele şi țările puteau depăşi vechile conflicte pentru a crea un viitor paşnic şi prosper. Văzusem cât de dificil putea fi acest lucru, cât de strâns puteau lega lanțurile istoriei generațiile şi societățile. Cândva am întrebat un oficial din Sudul Europei cum mergeau lucrurile în țara ei.
Și-a început răspunsul spunând «Încă de pe vremea Cruciadelor…» Atât de vechi sunt amintirile în multe părți ale Europei şi în întreaga lume, ca şi când secolele XX şi XXI erau doar un strat de argilă. Chiar dacă amintirile îi legau pe vecini şi pe aliați şi îi ajutau în vremurile dificile, acestea mențineau, de asemenea, vii vechi ranchiune şi impiedicau oamenii să se gândească la viitor. Și totuşi, locuitorii Europei de Vest arătaseră că era posibil să înlăture povara trecutului când s-au împăcat în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Și am văzut din nou asta după căderea Zidului Berlinului, când Europa Centrală şi de Est a început procesul integrării, între ele şi în rândul națiunilor Uniunii Europene. În 2009, se obținuse un progres istoric în cea mai mare parte a continentului şi, din multe puncte de vedere, eram mai aproape ca niciodată de viziunea unei Europe unite, libere şi paşnice. Însă aceasta era mai fragilă decât şi-ar fi imaginat mulți americani. La periferia Europei, economiile țărilor sud-europene sufereau după criza financiară, Balcanii încă se luptau cu cicatricele războiului, democrația şi drepturile omului erau amenințate în prea multe foste republici sovietice, iar Rusia lui Putin invadase Georgia, redeşteptând vechi temeri. Predecesorii mei lucraseră pentru a construi alianțe în Europa şi a sprijini trecerea spre o unitate, libertate şi pace mai profunde pe continent. Acum era rândul meu să preiau ştafeta şi să fac tot ce-mi stătea în putință pentru a reînnoi vechile legături şi a gestiona vechile conflicte. Relațiile dintre națiuni se bazează pe interese şi valori comune, însă şi pe caractere. Elementul personal contează mai mult în afacerile internaționale decât şi-ar putea imagina mulți, într-un sens pozitiv sau negativ. Gândiți-vă la faimoasa prietenie dintre Ronald Reagan şi Margaret Thatcher, care i-a ajutat să câştige Războiul Rece sau la cearta dintre Hruşciov şi Mao, care i-a ajutat să îl piardă. Cu acest gând am început să mă adresez liderilor-cheie europeni încă din prima mea zi la Departamentul de Stat. Pe unii deja îi cunoşteam şi îi simpatizam de pe vremea când eram primă-doamnă şi senator. Alții aveau să îmi devină prieteni. Însă toți erau partenerii noştri prețioşi în lucrurile pe care speram să le indeplinim. […]”
Valorea imigrației
„În 2009, peste 55 de milioane de americani erau imigranți sau copii de imigranți. Aceşti americani de primă sau a doua generație reprezentau legături valoroase cu țările lor de origine şi, de asemenea, contribuiau semnificativ la viața economică, culturală şi politică a țării noastre. Imigrația a contribuit la menținerea unei populații americane tinere şi dinamice într-o perioadă în care mulți dintre partenerii şi concurenții noştri îmbătrâneau. Mai ales Rusia se confrunta cu ceea ce preşedintele Putin însuşi a numit o „criză demografică“. Chiar şi China, din cauza politicii sale de „un copil“, se îndrepta către o prăpastie demografică. Sper doar că proiectul de lege bipartit aprobat în Senat in 2013, care a reformat legile imigrării, va fi aprobat în Cameră. [...]”
O carte pentru pasionații de istorie recentă, scrisă de o femeie extraordinară
Pasionaţilor de istorie recentã, celor interesaţi de personalitãţile remarcabile de pe scena politicã a lumii, această carte dovedeşte cu prisosinţă că o femeie puternică poate face cu succes carieră politică, care deschide o fereastră spre lumea diplomaţiei dezvăluindu-ne cum se negociează în chestiuni cruciale de politică externă. Cartea descrie crizele, deciziile şi provocările cu care s-a confruntat Hillary Clinton în timpul mandatului său de secretar de stat al SUA şi cum aceste experienţe i-au conturat viziunea proprie despre viitor. După alegerile prezidenţiale din 2008, îşi propusese să se întoarcă la activitatea sa din Senat, însă, spre surprinderea ei, fostul rival, preşedintele ales Barack Obama, o invită să i se alăture în guvern ca secretar de stat. Această carte este povestea celor patru ani istorici extraordinari care au urmat. Hillary Rodham Clinton a fost secretar de stat al SUA din 2009 până în 2013, după ce a petrecut aproape patru decenii în domeniul serviciilor publice ca avocat, primă-doamnă şi senator. Este autoarea mai multor cărţi de succes, printre care memoriile ei, „Istorie trăită”, şi revelatoarea lucrare despre copii, „It takes a Village”.