De ce nu sunt bune ceaiul negru şi cafeaua vara. PLUS: Ce boală gravă se poate face de la abuzul de apă
- Cristiana Mazilu
- 14 iunie 2012, 11:46
Nu doar apa vă ajută să nu vă deshidrataţi pe vreme toridă. La fel de bune sunt iaurtul, pepenele roşu sau supa. Alcoolul, cafeaua, ceaiul negru sunt pe lista interzisă.
Apa constituie 50-60 % din masă noastră corporală, iar în 24 de ore organismul consumă peste 200 ml de apă numai pentru respiraţie. Apa ne ajută să controlăm temperatura corpului, ritmul cardiac, tensiunea, să avem un metabolism sănătos. Când temperaturile cresc, riscul să ne deshidratăm e cu atât mai mare, iar ceea ce mâncăm devine foarte important.
"Deshidratarea determină reducerea volumului de sânge şi implicit a rezervei de oxigen din muşchi, ceea ce se traduce printr-o stare de oboseală accentuată. În acelaşi timp, arderea caloriilor crează toxine (la fel cum benzina se transformă în gaze de eşapament), iar apa joacă un rol vital în eliminarea acestora", explică medicul nutriţionist Lygia Alexandrescu. Cum se calculează necesarul de apă
Regula de a consuma doi litri de apă pe zi sau 8 pahare nu e susţinută de dovezi ştiinţifice, cu toate că nu e dăunătoare.
Medicii propun o altă metodă pentru a vă asigura că vă hidrataţi suficient. "Trebuie să urinaţi la fiecare două-patru ore, iar urina să fie deschisă la culoare. Dacă de la 8 dimineaţa la 3 după-amiaza nu mergeţi la toaletă decât o dată, iar urina este închisă la culoare, e un semn că nu v-aţi hidratat suficient", explică Nancy Clark, dietician şi nutriţionist sportiv în Boston.
Medicul Lygia Alexandrescu ţine să precizeze faptul că "riguros vorbind, necesarul de apă zilnic depinde de înălţime, greutate, temperatură ambiantă, stare de sănătate, nivel de activitate şi de dietă (una bazată pe fructe şi legume va necesita un aport mai mic de apă)". Apă lângă cafeluţă
Pe lista de produse care trebuie consumate cu moderaţie pe caniculă sunt cafeaua, ceaiul negru, cel verde, alcoolul.
"Trebuie reţinut faptul că băuturile care conţin cofeină (ceaiul, cafeaua) şi alcoolul nu hidratează organismul, ci acţionează ca diuretice. Şi de aceea, atunci când sunt consumate, se va ingera o cantitate suplimentară de apă pentru compensaţie. În momentul în care se instalează senzaţia de sete, organismul este deja deshidratat, şi această senzaţie trebuie neapărat prevenită prin hidratare preventivă", completează nutriţionistul Lygia Alexandrescu.
Şi alimentele care conţin lichide contează când se calculează cantitatea zilnică de fluide. Consumaţi supă, iaurt, pepene roşu.
"O portocală are 90% apă, salata are de asemenea multă apă. Una peste alta asimilăm apă şi din multe alimente mâncate", adaugă Nancy Clark. Şi abuzul de apă e dăunător!
Există şi cazuri în care prea multă apă face rău. Hyponatremia (nivel redus de sodiu) e o problemă mai rară decât deshidratarea, dar poate fi gravă. Apare mai ales la atleţii care consumă prea multă apă, diluând astfel nivelul de sodiu din corp.
"Pericolul consumului excesiv de apă este relativ scăzut deoarece un astfel de consum este greu de atins. Totuşi, există persoane cu comportamente obsesiv-compulsive în acest sens, precum şi sportivi care efectuează eforturi maximale, şi de aceea consumă cantităţi uriaşe de apă, care pot dilua nivelul electroliţilor sanguini, ajungându-se la afectarea funcţiilor musculare, cerebrale şi cardiace", avertizează nutriţionistul Lygia Alexandrescu. 200 de ml de apă se pierd zilnic numai prin respiraţie. Pe lângă apă, hidrataţi-vă cu iaurt: o doză echivalează cu un pahar de apă
Evitaţi băuturile carbogazoase: provoacă balonare şi nu mai permit consumarea unei cantităţi suficienţe de apă