NOROC. HCM Constanţa va evolua la toamnă în grupele Ligii Campionilor la handbal masculin fără să mai fie nevoită să treacă prin furcile caudine ale turneului de calificare.
Campioana României a fost anunţată ieri că cinci echipe s-au retras din competiţie, iar o alta, Casarano, din Italia, a fost respinsă fiindcă nu a îndeplinit condiţiile de participare. Vestea i-a surprins pe constănţeni.
La tragerea la sorţi, care va avea loc miercurea viitoare, HCM va fi extrasă din a cincea urnă valorică. „Marinarii” şi-au propus să treacă de grupe.