Harta zonelor în care face prăpăd uraganul Sandy
- Ana-Maria Adamoae
- 30 octombrie 2012, 11:52
Coasta de Est a Statelor Unite a fost răvăşită azi noapte de uraganul Sandy, considerat deja cea mai puternică furtună din ultima sută de ani. Autorităţile din New York vorbesc despre un blocaj aproape total al oraşului, confruntându-se cu inundaţii record, ce afectează mai multe tuneluri de metrou, şi incendii ce au distrus zeci de locuinţe. Uraganul Sandy a făcut şi victime omeneşti, cel puţin 14 persoane pierzându-şi viaţa noaptea.
Şapte tuneluri din reţeaua de metrou newyorkeze sunt inundate în acest moment, potrivit Autorităţii pentru Controlul transportului subteran, reprezentanţii instituţii vorbind despre cea mai mare catastrofă din cei 108 ani de existenţă. Zonele afectate se află sub East River, de-a lungul peninsulei Manhattan. "Uraganul Sandy a generat haos în toată reţeaua noastră de transport, în fiecare cartier şi comitat al regiunii", a explicat Joseph Lhota, director al Metropolitan Transportation Authority (MTA), citat de AFP. <iframe width="400" height="400" src="http://google.org/crisismap/sandy-2012?hl=ro&llbox=47.46%2C32.88%2C-65.13%2C-86.5&t=CM_CUSTOM_MAP_TYPE&layers=12%2C1330918331511%2C11%2C1337617652397%2C2%2C1337716071386%2C1337907303704%3A54&promoted&embedded=true" style="border: 1px solid #ccc"></iframe>