Harta politică a Slovaciei, redesenată prin victoria unui lider al opoziţiei deloc ortodox
- Magda Spiridon
- 3 martie 2020, 01:45
Posibile coaliţii
Matovič a început deja ngocieri cu trei partide de opoziţie, printre care şi partidul Suntem O Familie, condus de controversatul om de afaceri Boris Kollár.
Toţi eventualii parteneri ai lui Matovič au obţinut voturi semnificativ mai puţine faţă de procentul de 25% al partidului OĽaNO, procentele lor situându-se între 9% şi 5%. În vederea stabilităţii oricărui nou guvern, această mare responsabilitate va sili partidele să coopereze, dar sunt de aşteptat posibile fricţiuni atât politice, cât şi de ordin pesonal.
Liberalii şi creştin-democraţii, afară
Una dintre cele mai mari surprize a constituit-o faptul că o coaliţie de centru liberală şi proeuropeană, Slovacia Progresistă (PS/Spolu, Renew), nu a putut atinge pragul de 7% necesar intrării în Parlament.
Creştin-democraţii (KDH), o parte tradiţională a opoziţiei democratice, nu au reuşit nici ei să revină pe eşichierul politic. Liderul lor, Alojz Hlina, va demisiona din funcţia de preşedinte. Pentru prima oară, minoritatea maghiară nu va fi reprezentată în viitorul parlament.
Partidul Smer-SD va împărţi băncile opoziţiei cu partidul neofascist Kotlebovci-ĽSNS, care a obţinut aproximativ acelaşi procent ca în algerile din 2016.
Alegerile au avut loc în ziua când s-au împlinit 100 de ani de când femeile au obţinut drept de vot în Choslovacia. În urma alegerilor de sâmbătă, numai 30 de femei au fost alese. Numărul exact al femeilor din viitorul parlament va fi cunoscut numai după formarea guvernului. (Rador)