Tribunalul Închisorii KGB/FSB ”Lefortovo” din Moscova a emis mandat de arestare împotriva generalului Kirilo Budanov, șeful serviciului ucrainean de informații militare, GUR. Oare ce i-a supărat atât de tare pe kaghebiști? Cumva harta din biroul său?
”Grădinarii”
La cei 37 de ani ai săi, Kirilo Budanov, șeful GUR, este cel mai tânăr general-maior al Armatei Ucrainei. Fiind și telegenic, conferințele sale de presă constituie o atracție majoră pentru presă. De față cu jurnaliștii, generalul, așa cum se cuvine, vorbește despre evoluțiile de pe front. Că altfel, toată lumea știe cu ce se ocupă dânsul: cu horticultura.
În limbajul GUR, moștenit de la GRU al URSS, detonarea obiectivelor militare adverse poartă denumirea codificată de ”buchet”: ”grădinarii” trimiși în miez de noapte de ”horticultorul” Budanov plasează ”vaza” unde trebuie și, minune mare, în aceeași noapte iau foc și ard sincronizat din temelii Institutului Central al Forțelor Aeriene ale Rusiei din Tver, Uzina Chimică Dimitrievsky, din orașul Gorki și Centrul Principal de Cercetare și Analiză al Agenției spațiale ruse de lângă Moscova. Ucraina neagă orice implicare, dar acțiunile GUR sunt sistematic evocate atunci când drone navale pătrund în rada portului Sevastopol, explozii misterioase devastează aerodromul Novofedorivka din Crimeea ocupată sau când sare în aer Arsenalul nr. 102 de pe Bulevardul Moskovski din Bryansk.
Până acum, Regimul Putin a răbdat și a înghițit, dar deodată, zilele trecute, KGB/FSB s-a trezit să emită mandat de arestare pe numele generalului Budanov, pentru ”crearea unei grupări teroriste”. Reacția celui vizat a fost antologică: „E o plăcere pentru mine: îmi arată că fac ceea ce trebuie. Iar pe viitor voi munci mai mult, la un nivel calitativ superior, pentru a demonstra că Tribunalul de la Moscova a avut dreptate să emită acest mandat de arestare!” Dar ce a făcut generalul Budanov de a supărat într-atât Kremlinul?
Păi, în ultima vreme, declarațiile generalului Budanov sunt virale pe Twitter. Nu că ar spune ceva nemaiauzit, ci datorită contextului: declarațiile sunt difuzate din biroul său secret, având pe perete o hartă a Federației Ruse. O hartă ceva mai aparte, în care teritoriul actual al Imperiului Moscovit apare împărțit în tranșe. De la Est: Insulele Kurile apar ca teritoriu al Japoniei (Япония); din Kamceatka și până la meridianul 110 (Severnaia Zemlia – Irkutsk) cea mai mare parte a Siberiei apare ca teritoriu chinez (K pe hartă); de la Lacul Baikal și până la Ufa se întinde o ”Republică Central-Asiatică” (ЦAP pe hartă)...
Harta și Flota
Inițial am considerat că această hartă ”horticolă” constituie o manevră de război psihologic, o ”gulgută” destinată să impresioneze Occidentul și să intimideze Răsăritul. Dar, ca tot omul, și eu mai greșesc: la 14 aprilie, ora Moscovei 09:00, întreaga Flotă de Pacific a Federației Ruse a fost pusă în stare de ”Alertă maximă de luptă” din ordinul președintelui Putin. Ministrul rus al Apărării, generalul Șoigu, a declarat că aceste manevre inopinate, la care au participat 25.000 de soldați, 155 de nave de război și 12 submarine, au drept scop „exersarea de acțiuni care să împiedice desfășurarea unor forțe inamice într-o zonă operațională majoră din Pacific, în partea sudică a Mării Ohoțk, și să respingă debarcarea forțelor inamice în Kurilele de Sud și în insula Sahalin".
„Debarcarea forțelor inamice în Kurilele de Sud și în insula Sahalin”?! Asta m-a dus imediat cu gândul la Harta lui Budanov. Deci, misiunea de luptă a Flotei de Pacific este să împiedice Япония să ocupe Kurilele, aceasta fiind studiată ca o amenințare reală? Rezulta că harta GUR nu e gulgută, ci o temere reală a Rusiei, care e atât de actuală, ba chiar presantă, încât justifică măsuri drastice. După ”strălucita reușită” a manevrelor, comandantul Flotei Pacificului, amiralul Serghei Avakyants, a fost demis și trimis la ”cimitirul elefanților”: șef al Centrului militar de pregătire sportivă și de educație patriotică... Deci se confirmă: într-o luptă reală, Rusia ar pierde Kurilele și Sahalinul, exact ca pe Harta lui Budanov!
Picioarele de lut
Chiar și azi, în pofida evoluțiilor catastrofale din Ucraina, Europa percepe Imperiul Moscovit ca pe un colos; dacă privim însă înapoi, vom constata că în ultimele două secole, de fiecare dată când a pierdut un război, Kremlinul a pierdut și teritorii. Și, pe măsură ce trec anii, aceste episoade de destrămare a Imperiului devin din ce în ce mai grave.
În 1853, Imperiul Țarist a ocupat Principatele Române. Turcia, Marea Britanie, Franța și Italia (Regatul Sardiniei) i-au declarat război. După o înfrângere militară catastrofală, Rusia a semnat Tratatul de la Paris (30.03.1856), acceptând retragerea din Principatele Române, demilitarizarea Mării Negre, pierderea Sudului ”Basarabiei” și a Gurilor Dunării. Dându-și seama că nu poate menține stăpânirea asupra Alaskăi, Țarul a vândut-o Statelor Unite. În Rusia au urmat ani și ani de răscoale, cu greu și sângeros reprimate.
În 1904, Imperiul Țarist și Japonia au intrat în război pe tema stăpânirii asupra Manciuriei. După ce a pierdut două Flote (cea din Pacific, apoi cea din Baltica), Moscova a fost constrânsă să semneze Tratatul de la Portsmouth (05.09.1905), pierzând Manciuria și Sahalinul. Din nou, în Rusia au urmat ani și ani de răscoale, cu greu și sângeros reprimate.
În 1917, prăbușirea frontului rusesc în fața armatelor austro – germane a constrâns Imperiul Moscovit să semneze Tratatul de la Brest-Litovsk (03.03.1918), prin care a pierdut Ucraina și cea mai mare parte din Belarus, Lituania, Estonia și Letonia, precum și provincia Kars din Caucazul de Sud. Din nou, au urmat răscoale care au degenerat în război civil.
În 1989, după pierderea Războiului Rece, Rusia a convenit cu Statele Unite, la Malta, cedarea ”Lagărului Socialist”. Dar lucrurile nu s-au oprit aici: Estonia și-a proclamat independența, apoi Lituania, Letonia și Georgia. Iar în decembrie 1990, Rusia, Ucraina și Belarus au semnat Acordurile de la Belovezha, recunoscându-și reciproc independența. Alte 8 state le-au urmat exemplul. Curând, steagul imperial a fost coborât de pe Kremlin.
Având în vedere aceste antecedente, dacă războiul dus de Rusia prin Ucraina degenerează într-un dezastru militar (și sunt deja semne clare în acest sens!) s-ar putea să asistăm la o nouă etapă de destrămare a Imperiului Moscovit – una mai drastică decât precedentele.
Neo-țarismul
Înainte de a se prăbuși, regimul sovietic a putrezit pe picioare. Încet-încet, Biroul Politic de la Moscova a pierdut controlul, iar birocrații mici și mari, din industria, armata și agricultura ”socialistă”, și-au croit fiecare câte o moșie mai mică sau mai mare din averea Statului. Iar când regimul s-a prăbușit, și-au privatizat de drept ceea ce stăpâneau de fapt și au devenit oligarhi. Evident că asta nu a rezolvat problemele economice cronice ale Rusiei, mai ales că tot profitul se ducea spre bănci elvețiene, vile în Italia și iahturi în Qatar.
Spre sfârșitul anilor 1990, Rusia astfel ”privatizată” de oligarhi ajunsese la marginea falimentului. O asemenea situație ar fi permis intrarea masivă a capitalului străin în Rusia, cu pierderea pozițiilor oligarhiei autohtone. Iar atunci birocrația centrală a pus piciorul în prag: Boris Elțîn a fost pensionat, a fost adus la Putere un nou stăpân, ”vojd” cum îi spun rușii. Iar Vladimir Vladimirovici, care văzuse cum regimul sovietic putrezise pe picioare, căpușat de oligarhi, a impus noi reguli. De acum încolo, oligarhii îi cer voie înainte de a iniția noi afaceri, apoi plătesc taxă de protecție Kremlinului. În schimb, li se asigură apărare împotriva capitalului străin, dirijat strict spre ramuri neinteresante pentru oligarhii autohtoni. Lucrurile au mers atât de bine încât curând și oligarhii din alte state ex-sovietice – Belarus și Ucraina – au început să plătească taxă de protecție la Kremlin.
Unii numesc asta ”sistem mafiot”; eu prefer să-i zic ”sistem neo-țarist”. Problema e că, la un moment dat, viceregele numit de Putin în Ucraina a pierdut Puterea, iar capitalul străin a început să se obrăznicească. Oligarhii ucraineni, regrupați în jurul lui Ianukovici, au început să se vaite: Stăpâne, Stăpâne, apără-ne, că doar am plătit, am fost vasali credincioși! Stăpânul de la Kremlin a fost nevoit să trimită tancurile, și a ieșit dezastru.
Inspirându-se din practica țaristă, domnul Putin a uitat că, de fiecare dată când Țarul nu a reușit să protejeze interesele oligarhilor, vasalii nemulțumiți au început să se întrebe de ce oare plătesc taxă de protecție, dacă nu sunt protejați? De fiecare dată, sistemul s-a destabilizat și a început să se destrame. La 1856, Țarul n-a reușit să protejeze interesele oligarhilor ruși la Dunăre și Marea Neagră, au urmat 15 ani de tulburări. La 1905, Țarul n-a reușit să protejeze interesele oligarhilor ruși în Manciuria, și a ieșit cu revoluție. În 1917, Țarul n-a reușit să protejeze interesele oligarhilor ruși în Polonia, Belarus și Ucraina, și a ieșit cu război civil. În 1989, Secretarul General n-a reușit să protejeze interesele birocrației ruso-sovietice în Europa Centrală și de Est, iar regimul sovietic s-a prăbușit.
Biserica Romei stă pe dogma infailibilității a Papei; la fel, a Treia Romă, Imperiul Moscovit, are la temelie dogma infailibilității militare a Țarului. Și de fiecare dată când dogma e știrbită, începe destrămarea! Dar să vedem, concret, cum stau lucrurile azi...
K de la Китай
Am văzut cum vine cu „debarcarea forțelor inamice în Kurilele de Sud și în insula Sahalin". Să trecem deci la a doua fâșie pe care Harta lui Budanov o decupează din Rusia: Extremul Orient ex-sovietic sau, așa cum spunea Președintele Mao, „de la Bol (Habarovsk) și până la Haișen-Vei (Vladivostok). Și Peninsula Kamceatka!”.
Pe fondul destrămării Uniunii Sovietice, în perioada 1990 – 2010, populația Districtului Federal Extremul Orient a scăzut cu circa un sfert: astăzi cele 5 regiuni sudice, de la frontiera cu China - Zabaikalsky Krai, Amur Oblast, Birobidjan, Primorski Krai , Habarovsk Krai - au o populație totală de numai 6,3 milioane: 1,3 persoane pe kilometru pătrat. Deloc de mirare, din suprafața totală de 178 milioane de hectare a acestor cinci regiuni, numai 12% este cultivată: mai puțin de jumătate din ce se cultiva în epoca sovietică.
De cealaltă parte a frontierei, Manciuria chineză are 100 de milioane de locuitori și în ultimii zece ani populația a crescut cu 13%. În condițiile bunelor relații ruso-chineze, încă de acum 20 de ani investitorii chinezi au început să arendeze, apoi să cumpere prin intermediari mari suprafețe de pământ: în prezent dețin 61% din terenurile cultivate din Habarovski Krai și 55% din terenurile cultivate în Birobidjan. Pentru a cultiva aceste terenuri, în condițiile în care populația rusă autohtonă este îmbătrânită, încă de acum 25 de ani investitorii chinezi au adus masiv mână de lucru conațională. Deja din 1997, Ministerul de Interne al Rusiei aprecia oficial că erau 2 milioane de chinezi în țară.
Între timp fenomenul s-a amplificat. Conform unui sondaj realizat în 2017 de Academia de Științe a Rusiei, mai mult de o treime din cetățenii Federației privesc politica Chinei față de Rusia ca ”expansiune”, iar aproape jumătate consideră că integritatea teritorială a Rusiei este amenințată de China. Chiar președintele Putin era, încă din 2006, îngrijorat de fenomen: un studiu publicat de Cambridge University Press îl citează spunând că „dacă nu facem nimic pentru dezvoltarea Extremului Orient, curând, în câteva decenii, rușii de acolo vor vorbi chineză, japoneză și coreeană”. Și chiar așa se întâmplă: într-un interviu la BBC, în 2019, Alexandr Larik, președintele Asociației agricultorilor din Birobidjan, declara că „aproape tot pământul care aparținea fermelor colective acum a fost dat chinezilor”.
În octombrie anul trecut, revista Forbes avansa o ipoteză interesantă: China are nevoie de un succes major de politică externă, care ar putea fi unificarea cu Taiwan. Dar în acest moment Taiwan este o “nucă prea tare“, iar atunci China ar putea alege un alt obiectiv: o parte din Siberia. Care de altfel până în secolul 19 a aparținut Chinei, fiind ulterior anexată de Rusia țaristă - un subiect și azi de actualitate pentru naționalismul chinez.
Până de curând, am considerat ipoteza lansată de Forbes ca improbabilă, apreciind că expansiunea chineză se va limita la influența economică. Nu mai sunt atât de convins! Fiindcă recent, chiar în momentul în care trupele speciale ucrainene, SSO, stabileau un cap de pod pe malul stâng al Niprului, ambasadorul chinez în Franța, Lu Shaye, a declarat că țările succesoare URSS „nu au un statut efectiv conform dreptului internațional”, deoarece „nu există niciun acord internațional care să materializeze statutul lor de țară suverană”. Jurnaliștii au înțeles că se referă la Ucraina, Lituania, Estonia, Kazahstan etc. Eu înțeleg că tovarășul ambasador s-a referit și la Rusia, și ea stat succesor URSS. Și dacă stăm bine să ne gândim, cam are dreptate: procedura prin care Rusia și-a arogat moștenirea URSS, inclusiv statutul de membru ONU și locul în Consiliul de Securitate, nu este prevăzută în Carta ONU! Și doar nu degeaba scriam acum trei săptămâni despre ordinul Ministerului Resurselor Naturale din China, care impune ca 8 așezări din Rusia (din regiunile Zabaikal, Amur, Birobidjan, Primorie și Habarovsk) să fie numite, de acum încolo, „după numele lor istorice”. Care, evident, sunt chineze (https://evz.ro/paiul-si-camila.html).
Și asta se leagă de minune cu ceea ce scriam de Crăciun: Comandamentul Nord al Armatei chineze, care are în pază și apărare granița cu marele prieten al Chinei, domnul Putin, avea în 2018 trei brigăzi de tancuri; astăzi are ... nouă! China își întărește masiv dispozitivul militar desfășurat la frontierele cu Zabaikal, Amur, Birobidjan, Primorie și Habarovsk: 670 de tancuri chinezești noi-nouțe au fost aduse în fața Districtului Militar Est al Rusiei. Iar în acest an bugetul militar crește din nou, cu 7%. Dacă în anii 1999 – 2008, Comandamentul Nord primea 10 tancuri noi pe an, în 2018 – 2022 a primit 120 de tancuri noi, an de an! (https://evz.ro/transee-in-nisip.html). Pregătite pentru clipa când oligarhia de peste frontieră se va întreba: de ce mai plătim taxă de protecție Moscovei? Hai să ne declarăm ”independenți” și să ne adresăm Beijingului!
Içkeri
Despre următoarea ”tranșă” din Rusia, care apare pe Harta lui Budanov ca ”ЦAP” (de la Центральный Aзиатский Республика – Republica Central-Asiatică) tot scriu de peste un an, așa că voi trece direct la a patra fâșie: ”Ичкерия” (Içkeria), din Caucaz. Și aici lucrurile încep să se miște: la 20 aprilie, Comitetul pentru Independență Inguș (guvernul în exil al Içkeri) a publicat o postare pe Internet în care anunța „un posibil colaps al Rusiei, provocat de contradicțiile și conflictele constante din interiorul Kremlinului, de bandele de mercenari și celelalte grupuri criminale create de Putin”. A doua zi, Comitetul a anunțat „formarea unei Armate de eliberare care să lupte pentru secesiunea de Federația Rusă”. Cel mai probabil, odată cu rezoluția războiului din Ucraina, unitățile de voluntari ceceno-inguși care luptă împotriva năvălitorilor ruși (batalioanele ”Djokhar Dudayev” și ”Șeik Mansur”) vor reveni în Içkeri pentru a constitui baza Armatei de eliberare, „cu ajutorul lui Allah, pe fundalul disoluției întregii Rusii”. În mod semnificativ, în octombrie 2022, Rada Supremă de la Kiev a recunoscut Republica Içkeria, „temporar ocupată de Rusia”.
Tlon, Uqbar, Orbis Tertius
Precum în superba povestire fantastică a lui Jorge Luis Borges, Harta lui Budanov prinde treptat contur în realitate, chiar sub ochii noștri. Iar acest proces inevitabil se va accelera în vară, când soarta aventurii militare din Ucraina va fi fost tranșată. Dar la Kremlin, parcă toți ar avea orbul-găinii: în timp ce țara se deșiră dinspre Răsărit, ei sunt cu privirea spre Apus. La 31 martie, Regimul Putin a dat publicității noul Concept de politică externă, care descrie Occidentul ca urmărind „o politică anti-rusă de lungă durată… menită să slăbească Rusia în toate modurile posibile”. Această percepție greșită nu face decât să amplifice riscurile și amenințările la adresa stabilității Imperiului Moscovit, iar mandatul de arestare la adresa incomodului general ucrainean nu e de natură să rezolve situația.
Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.