Un adevărat Harry Potter românesc, strict autentic, cu tradiţii si obiceiuri de pe plaiuri mioritice, îmbinate cu multa magie, va fi lansat pe 30 mai, la Librăria Mihai Eminescu, din Bucureşti. Magicul Tom Tudor este personajul unei cărţi pentru copii, “Aventurile lui Tom Tudor. Băiatul care înoată cu delfinii”. Aflată la al doilea volum, cartea continuă aventurile magice trăite de Tom în volumul 1, “Castelul din peşteră”.
Un adevărat Harry Potter românesc a fost considerat primul volum al cărţii „Aventurile lui Tom Tudor. Castelul din Peşteră”, lansat în decembrie 2016. De această dată, autorul M.B.Tudor, aflat la debut cu acest volum dedicat copiilor, lansează, la Bucureşti, al doilea volum al cărţii, Aventurile lui Tom Tudor. Băiatul care înoată cu delfinii”. Din prezentarea făcută de autor reiese că este o carte gen fantasy ,care continuă aventurile magice trăite de Tom în în volumul 1, “Castelul din peşteră”.
Cu această ocazie, autorul ne-a transmis şi o scurtă descriere a cărţii.
Plecat în vacanță undeva în Oceanul Indian cu tatăl său, Tom are parte, și în acest volum ,de întâmplări cum numai în lumea magiei poți găsi. Alături de Oceanus și regele Apă, ajutați de bătrânul profesor-mag Vreme, Tom salvează de la pieire atât regatul Apelor din calea ledongilor și a prietenilor lor întunecați pătații, dar și Regatul prietenilor lui din volumul unu , din Peșteră, unde duce o luptă pe viață și pe moarte cu solzoșii, pentru a salva împărăția Păstrătorilor Focului Verde. Ne reîntâlnim cu prințesa Zora, cu urâciosul Daizus , dar și cu Leonidas, care este de partea binelui, ca de obicei. Cum se termină toate acestea ?!...Pe un ponton din Insulele Maldive…
Lansarea acestei cărții va avea loc în 30 mai 2017 orele 18.00, în Bucureşti, la Librăria Mihai Eminescu, de la Universitate. “Cum primul volum a avut aprecieri deosebite și pe facebook (M.B. Tudor), editura Bucureşti 2017, vă invităm să participați la lansare, conviși fiind că avem și în Romania magicieni minunați. Pentru copii între 10-14 ani și nu numai… “, a transmis autorul.