"Harry Potter", cetățeanul turmentat

"Harry Potter", cetățeanul turmentat

Daniel Radcliffe, interpretul celebrului vrăjitor Harry Potter a avut momente când a fost beat la filmările pentru seria foarte populară în întreaga lume, conform The Telegraph.

Actorul a făcut mărturisiri inedite, la începutul acestei săptămâni, pentru revista britanică Heat: "Am o personalitate care este foarte sensibilă la dependenţe. Persoanele ca mine sunt foarte pricepute în a-şi ascunde viciile. A fost o perioadă proastă. Nu vreau să intru în detalii, dar a existat o perioadă în viaţa mea când beam mult zilnic, adică în fiecare noapte". Actorul subliniază însă că "pot să spun cu sinceritate că nu am băut niciodată pe platourile de la 'Harry Potter'. Mă duceam la muncă încă beat, dar nu am băut niciodată la muncă. Pot să vă arăt scene în care eram pur şi simplu dus".

Ne puteți urmări și pe Google News