Harry, între familia regală şi lacrimile lui Meghan: „Acela a fost începutul sfârşitului”

La distanţă de luni de zile, se continuă polemica despre Megxit - răsunătoarea decizie a principelui Harry şi a lui Megan Markle de a deveni autonomi şi de a se îndepărta de familia regală britanică.

A fost o alegere de viaţă şi o schimbare drastică, care însă îşi are origini fără discuţii mai vechi, venind încă din perioada imediat următoare a anunţului oficial al logodnei dintre cei doi.

Experţii familiei regale britanice au abordat tema îndepărtării principelui Harry şi a lui Meghan Markle, cu hotărârea lor de a se muta în Statele Unite.

În timpul unei transmisii televizate pe Channel 5, în fapt a apărut o surprinzătoare temă a unei mai vechi probleme dintre principele Harry şi familia sa. Nu neapărat o adevărată violare a protocolului, ci o alegere personală care i-a înfuriat rudele, începând cu tatăl său, principele Charles, dar şi pe bunica sa, regina Elisabeta.

Principele Harry, zilele imediat următoare anunţului logodnei, a cerut public presei din toată lumea să respecte intimitatea aceleia care va deveni soţia sa şi mamă a primului său copil, Archie. Duritatea ieşirii lui Harry a umbrit complet evenimentele privind familia regală britanică în acele zile, începând cu călătoria, de mare importanţă diplomatică, a prinţului Charles în Orientul Mijlociu.

Potrivit experţilor, în familia regală britanică există obligaţia, pentru toţi membrii săi de a nu ignora importanţa sarcinilor instutuţionale, cu atât mai mult dacă e vorba de membrii ai familiei de rang superior.

„În tentativa de a proteja pentru prima oară public pe Meghan, principele Harry a semnat de fapt începutul sfârşitului. Niciodată, până atunci, un membru al familiei regale britanice nu a folosit un comunicat pentru a trata un argument atât de personal”, au explicat diverşi cronicari ai postului respectiv de televiziune.

„Fără a mai pune la socoteală că acea mare atenţie mediatică atrasă de către perechea Harry-Meghan, a stârnit o anume gelozie printre ceilalţi membri ai familiei.

Harry şi Meghan au neglijat complet restul familiei regale britanice, în aşa fel încât multă vreme s-a vorbit şi scris numai despre ei”. Nu mai vorbim despre faptul că William şi Kate,  Charles şi Camilla, practic au dispărut din paginile tabloidelor britanice, totul era şi este numai despre Meghan şi Harry...