54 de copii au fost abandonaţi de la începutul anului în spitalele din judeţul Harghita, spre deosebire de 41 de copii, abandonaţi pe tot parcursul anului trecut.
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita, 23 dintre aceşti copii au ajuns sub tutela familiei biologice, după ce mamele au fost convinse de asistenţii sociali să îi păstreze, iar 31 au ajuns la asistenţi maternali sau în centre de plasament. Contracepţia, metodă de prevenire a abandonului "Cifrele sunt îngrijorătoare, observându-se o creştere destul de mare faţă de anul trecut. Şi asta chiar dacă avem proiecte prin care încercăm să le convingem pe femeile care au abandonat mai mulţi copii să folosească metode de contracepţie", a declarat directorul DGASPC Harghita, Zoltan Elekes, citat de Agerpres. Cei mai mulţi copii, abandonaţi la naştere Conform asistenţilor sociali ai DGASPC Harghita, principalele cauze ale abandonului sunt sărăcia şi de lipsa sprijinului din partea tatălui copilului sau din partea familiei lărgite. Cei mai mulţi dintre copii au fost abandonaţi la naştere sau la 2-3 luni, când au fost aduşi la spital pentru tratarea unei afecţiuni. Cele mai multe abandonuri în spitalele harghitene au venit din partea femeilor tinere de etnie romă, spun reprezentanţii DGASPC.