Haos pe piața imobiliară! Prețurile chiriilor au explodat

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Prețurile chiriilor au început să crească din luna septembrie. Astfel, în majoritatea orașelor mari din țară, costurile de închiriere pentru apartamentele de două sau trei camere sunt uriașe.

Chiriile au crescut încă de la începutul acestei luni, extrem de mult. În orașe mari precum București,  Constanța, Cluj Napoca sau Brașov, prețurile de închiriere au explodat. Apartamentele cu două sau trei camere, dar și garsonierele sunt în prezent destul de greu accesibile pentru cei care vor să închirieze.

Chiriile ating un prag alarmant

Chiriile au crescut în ultimele săptămâni nu doar în ceea ce privește Bucureștiul. Pentru a închiria proprietăți din orașe precum Constanța sau Cluj Napoca, doritorii  trebuie să scoată din buzunar un buget mai generos decât până acum.

Sursa:EVZ

O analiză recentă făcută de una dintre cele mai mari platforme de închirieri locuințe, arată că orașul Constanța se află în topul scumpirilor.

"Chiriile continuă să crească și este probabil ca acest trend să continue și în lunile următoare. Oferta disponibilă pe segmentul chiriilor este la un nivel scăzut, iar cererea continuă să fie ridicată. Dincolo de sezonalitate, cererea pe piața chiriilor este alimentată de scăderea tranzacțiilor pe piața vânzărilor de locuințe”, a precizat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

 

Majorări de preț uriașe au fost observate și ceea ce privește închirierea garsonierelor din Capitală. Astfel, suma medie în schimbul căreia poate fi închiriată o garsonieră în București este de 320 € pe lună.

Conform analizei, doritorii trebuie să aloce cu 10 euro în plus față de luna august pentru a închiria o garsonieră. Per total de la începutul acestui an și până în prezent chiriile în Capitală au fost scumpite cu 11%.

În același timp, apartamentele cu două camere se închiriază în prezent cu 500 de euro pe lună. În iulie și august, o astfel de proprietate se închiria cu 480 de euro pe lună.Chiriile care vizează proprietățile de acest tip, au crescut de la începutul anului și până în prezent cu 14 %.

Prețuri cotate aproape la fel, se regăsesc și pe site-urile de închiriere ale proprietăților din Cluj-Napoca. Totodată, și în Constanța tarifele de închiriere sunt la fel de mari.

O excepție în acest sens este orașul Timișoara. Doritorii găsesc pe piața imobiliară timișoreană, proprietăți de închiriat la prețuri accesibile.