HANDBAL: Oltchim s-a calificat

Handbalistele de la Oltchim Râmnicu-Vâlcea au învins, scor 25-27, în această seară, în deplasare, echipa norvegiencelor de la Larvik şi şi-au asigurat un loc în faza a doua a Ligii Campionilor la handbal feminin.

După o primă repriză în care nu au reuşit să ţină pasul cu atacul adversarelor (scor 15-13), elevele antrenate de Ivica Rimanici au revenit după pauză şi au câştigat partida în urma unui final dramatic, în care clasa portarului  naţionalei, Luminiţa Huţupan, şi-a spus cuvântul.

Din grupa vâlcencelor mai fac parte Lada Togliatti şi Podravka. În ultima partidă a grupei, Oltchim va întâlni pe teren propriu pe Podravka, într-o partidă care va stabili şi ierarhia finală a grupei.

Clasament:

1. Oltchim 8p 2. Podravka 6p ........................... 3. Larvik 4p 4. Lada 2p