Hamilton, suspendat opt ani pentru dopaj

Ciclistul Tyler Hamilton, campion olimpic în proba de contratimp la Jocurile de la Atena, din 2004, a fost suspendat opt ani pentru dopaj de Agenţia Americană Antidoping (USADA), informează AFP.

„Domnul Hamilton a admis rezultatele controlului şi a recunoscut că se află la a doua infracţiune. Într-un sport precum ciclismul, o suspendare de opt ani pentru un sportiv în vârstă de 38 de ani echivalează cu o suspendare pe viaţă”, a declarat Travis Tygart, directorul general al USADA.

Tyler Hamilton a fost depistat pozitiv cu steroizi în urma unui control antidoping inopinat. Sportivul a recunoscut că a luat un supliment cu vitamine, care conţinea şi o substanţă interzisă, pentru a se trata din cauza unei depresii. El a anunţat totodată că vrea să se retragă din activitate.

La sfârşitul anului 2004, ciclistul american a fost primul sportiv declarat vinovat de dopaj prin transfuzie sanguină, fiind sancţionat cu o suspendare de doi ani. În ciuda acestei decizii, lui Hamilton nu i s-a retras medalia de aur cucerită la Atena.