Există şi oameni în uniformă care au simţit pe propria piele efectele unui sistem blocat în proceduri şi legi interpretate aiurea. În urmă cu trei ani, fostul șef al Poliției Bârlad a fost reținut sub acuzație de delapidare. Suma delapidată a constat în contravaloarea a două foi A4 pe care le-a multiplicat la o imprimantă a instituției.  

Colonelul în rezervă Vasile Chelaru era şef al poliţiei Bârlad în septembrie 2016 când a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi delapidare.

Procurorii Curţii de Apel Iaşi care au preluat ulterior dosarul au considerat la doi ani distanţă că nu există probe pentru niciuna dintre acuzaţii, iar cazul nu a mai ajuns în instanţă. Cele mai multe capete de acuzare erau de delapidare.

Între altele, el a fost acuzat că ar fi mers la o emisiune a unui post de radio local, cu maşina instituţiei. ..Am comis delapidare în sensul că am consumat benzina instituţiei pentru distanţa de aproximativ un kilometru de la sediul poliţiei până la acel post de radio. Niciun procuror serios n-ar fi putut trimite în judecată pe cineva pentru că ai mers la postul de radio cu aprobarea conducerii poliţiei române”, spune Vasile Chelaru.

Iar aceasta nu a fost singura acuzaţie aberantă care i-a fost adusă. tot el mai relatează: „De asemenea am mai comis o infracţiune gravă de delapidare care constă în aceea că am cerut unui coleg care lucra la secretariatul subunităţii să imprime la imprimanta din dotarea poliţiei două foi, două coli de hârtie A4. Procurorul a susţinut că era vorba de un CV ce aparţinea fiului meu.

În realitate este vorba de un CV care îmi aparţinea mie.” Deosebit de grav este faptul că toate aceste acuzaţii i-au fost aduse în urma unei supravegheri de trei luni a telefoanelor mobile. Fostul comandant se judecă acum cu statul român şi cere despăgubiri odată obţinută ordonanţa de clasare.

,,E clar vorba de o eroare judiciară gravă cu consecinţe fantastice. Care este morala? Că justiţia se crede infailibilă, că oamenii ei, oricât de mult ar greşi, primesc recompense şi niciodată, dar aproape niciodată nu o să vedeţi sancţiuni.” a declarat avocata fostului șef al Poliției din Bârlad.

 

Te-ar putea interesa și: