Pe 1 noiembrie cimitirele din Transilvania, Banat și Maramureș prind viață. Ce face specială „Luminația” este că, deși la origine era o sărbătoare religioasă, ea nu mai depinde azi de biserica din care oamenii fac parte. Adică e respectată și de catolici și greco-catolici, dar și de ortodocsi și protestanti, sau neoprotestanți și atei. Toți curăță mormintele și le înfrumuțesează cu flori, pregătindu-le pentru „Sărbătoarea Morților”.

Cimitirele se transformă în această perioadă în oaze de lumină. Acest fapt se datorează tradiției aprinderii lumânărilor la mormintele celor dragi, care ne-au însoțit pe drumul vieții.

Luminația, o sărbătoare a pomenirii morților

Această tradiție bisericească a pomenirii morților, mai este denumită și Sărbătoarea Luminației. Este ținută în Transilvania, Banat și Maramureș. Sărbătoarea a fost preluată de la Biserica Catolică, dar s-a răspândit la toate cultele.

Luminația are loc în zile diferite, din ultima parte a lunii octombrie, până la începutul lunii noiembrie, depinzând de tradiția locală din fiecare zonă. În această zi preoții oficiaza slujbe de pomenirea morților.

Sâmbăta morților sau Moșii în Biserica ortodoxă

Spre deosebire de Biserica Catolică, Biserica Greco-Catolică sau Biserica Reformată, în Biserica Ortodoxă s-au păstrat mai multe zile de pomenire a morţilor.

Acestea se serbează pe întreg teritoriul Romîniei și sunt:

• Moșii de iarnă - sărbătoriți în sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului secului pentru intrarea în postul Paștelui. Este denumită și Sâmbăta Morților;
• Moșii de primăvară - sărbătoriți în sâmbăta din preajma mucenicilor sau „Paştele blajinilor”;
• Moșii de vară - sărbătoriți în sâmbăta dinaintea Rusaliilor-Pogorârii Duhului Sfânt;
• Moșii de toamnă - sărbătoriți în prima sâmbătă din luna noiembrie.

Maramureșul prezintă mai multe particularități legate de această zi

La sărbătoarea Luminației, copii care merg în cimitir primesc dulciuri. Preoţii citesc în cimitire rugăciuni de pomenire a celor răposaţi, iar în unele zone se împart mici atenții la copii.

O altă particularitate a Luminației constă în faptul că se desfășoară în zile diferite de la sat la sat.

Luminația este una dintre tradițiile creștine cele mai cunoscute în Transilvania, Banat și Maramureș în pofida faptului că nu este o sărbătoare propriu-zisă, care să fie consemnată în calendarele religioase.

Originea sărbătorii de Luminație

Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor îşi are originea în practica Bisericii din Antiohia. În secolul IV, în această perioadă a anului se celebrau toţi martirii atât cunoscuţi cât şi necunoscuţi.

Găsim referiri la această sărbătoare la Sfântul Vasile cel Mare, care în predicile (omidiile) sale vorbeşte şi despre Sfinţii Martiri prăznuiţi în prima duminică după Rusalii.

În Biserica Romano-Catolică, Papa Bonifaciu a introdus oficial Sărbătoarea Luminației și a rânduit-o în prima duminică după Rusalii, la fel ca şi în Răsărit. Mai târziu, sărbătoarea a fost mutată pe 1 noiembrie.

Luminația ar putea avea rădăcini celtice

Începutul unui nou an era sărbătorit la celți pe 1 noiembrie, fiind considerat sfârşitul sezonului soarelui şi începutul sezonului întunericului şi a frigului.

Această trecere de la un sezon la altul era marcat de druizi (preoţii celţilor) prin dansuri, incantaţii şi alte manifestări religioase.

Sărbătoarea în sine era celebrată începând din noaptea de 31 octombrie până a doua zi, la 1 noiembrie, dar uneori putea să dureze chiar trei zile.

Oamenii care participau la această sărbătoare erau îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase de animale. Celţii credeau că în această noapte spiritele celor morţi puteau să revină pe pământ, pentru a-şi căuta un nou trup.

Tot acum, celții aprindeau focuri pe dealuri pentru a speria spiritele rele și a-l cinsti pe Zeul Soare.

Focul de Luminație

Tradiția aceasta se păstrează încă în multe zone din România. Aici există obiceiul conform cărora țăranii în zilele de Luminație organizează ruguri, în jurul cărora dansează, cântă, invocă incantații și sar peste ele.

Obiceiurile sunt asemănătoare între ele, indiferent de zona etnografică, și se întâlnesc și la unii din vecinii noștri.

Obiceiul de a aprinde ruguri, de a sări peste ele, de trecere a vitelor cornute prin fumul acestora, precum și înconjurarea lor (a rugurilor) de către oameni împreună cu vitele este foarte răspândit, precum și înconjurarea câmpurilor, livezilor, viilor cu făclii aprinse.

Oamenii credeau că, cu ajutorul focului, jăraticului, fumului sau a cenușii, din ajunul sau chiar de anumite sărbători, vor fi ocrotiți de boli, vrăji, că roada anului viitor va fi mai bogată, că vor avea mai puține pagube în urma anumitor calamități naturale.