Reacția NEAȘTEPTATĂ a Simonei Halep, după ce a fost ELIMINATĂ: „Nu reușesc să joc...”

Simona Halep a avut o primă reacție, sâmbătă seară, după ce a fost eliminată de la turneul de la Wimbledon în turul trei.

Românca a declarat că a avut o atitudine „prea negativă” la meciul cu Su-Wei Hsieh, potrivit news.ro.

„Îmi felicit adversara, a fost mai bună decât mine. Nu reuşesc să joc cel mai bun tenis al meu aici. Sper că voi reuşi în anii următori. Nu am fost prea pozitivă pe teren. Am dat totul, ca de obicei, dar atitudinea mea a fost prea negativă. De asemenea, simt şi oboseală. Oboseală mentală şi fizică”, a declarat Halep.

Simona Halep, liderul WTA, a ratat calificarea în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon. 

Halep a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-5, de taiwaneza Su-Wei Hsieh, numărul 48 mondial, în turul al treilea al competiţiei.