Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a doua favorită, a fost învinsă fără drept de apel de belarusa Arina Sabalenka, cu 6-4, 6-2, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Adelaide (Australia), dotat cu premii totale de 848.000 de dolari.
Sabalenka (21 ani, 12 WTA), a şasea favorită, s-a impus în doar 69 de minute în faţa româncei (28 ani, 4 WTA), care s-a impus în ambele sale dueluri anterioare, în 2018, în sferturi la Shenzhen, cu 6-2, 6-2, şi în semifinale la Cincinnati, cu 6-3, 6-4.
Halep a câştigat primul ghem al confruntării (break), dar apoi Sabalenka a condus cu 2-1. Belarusa a reuşit desprinderea la 4-2, însă românca a revenit şi a egalat, 4-4, Sabalenka reuşind apoi două ghemuri consecutive, care i-au asigurat câştigarea primului set.
În actul secund, Sabalenka a condus cu 5-0, ajungând astfel la şapte ghemuri câştigate consecutiv, după care s-a impus cu 6-2.
Sabalenka a avut 5 aşi, iar Halep a comis 2 duble greşeli, românca având un procentaj foarte scăzut la serviciu.
Halep va primi un cec de 22.400 dolari şi 100 puncte WTA pentru participare.