Simona Halep a plecat motivată spre Roland Garros: „Îmi doresc din tot sufletul un nou titlu”
- Alexandru Toader
- 21 mai 2019, 19:08
Simona Halep a plecat, astăzi, spre Paris, acolo unde va evolua la Roland Garros, turneul de Mare Șlem în care a fost încoronată în ediția precedentă.
Înainte de a se îmbarca în avion, Simona Halep (locul 3 WTA) a declarat, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, că îşi doreşte din tot sufletul să câştige pentru a doua oară consecutiv trofeul celebrei întreceri din capitala Franței. Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, se va desfăşura în perioada 26 mai - 9 iunie şi este dotat cu premii în valoare totală de 42.661.000 euro.
„Îmi doresc din tot sufletul, dar e puţin mai dificil. Nu am spus nici că sunt, nici că nu sunt favorită. Părerea mea e că mă duc acolo şi încerc să dau tot ce am mai bun. Dacă va fi să câştig meciuri atunci va fi şi mai bine. Pentru mine cel mai important lucru este că sunt aptă şi că mă duc din nou acolo. Contează fiecare zi la Roland Garros, indiferent de ce am spune noi. (...)
Plec la Roland Garros foarte bucuroasă, pentru că a trecut un an şi eu sunt campioana de la ediţia trecută. Sunt foarte veselă că trebuie să merg acolo, Parisul este oraşul meu preferat şi abia aştept să ajung. Mereu am în mintea şi în sufletul meu momentele de anul trecut şi de fiecare dată mă ajută. Sunt cele mai speciale momente şi cu siguranţă aşa vor rămâne pentru că a fost pentru prima dată şi a fost şi turneul meu preferat. Zgura este o suprafaţă care îmi place. E mai rapidă acolo, dar poţi să şi aluneci, însă de la an la an lucrurile sunt diferite. Aşa că aştept să ajung acolo şi o să iau fiecare meci în parte”, a declarat Halep.