Simona Halep a avut o primă reacție, după ce a câștigat meciul de la Beijing, unde a trebuit să joace contra Rebeccăi Peterson.
Meciul a durat 71 de minute, iar Halep a bătut-o pe suedeză cu scor 6-1, 6-1.
Imediat după finalul partidei, Simona a acuzat dureri la spate, după accidentarea suferită în turul 3 de la Wuhan.
„Încă nu sunt 100% recuperată, încă mai simt dureri. Totuși, astăzi am fost relaxată, pot spune că nu am forțat. Am știut de la început cum să joc împotriva ei. Consider că am jucat foarte inteligent, am jucat exact cum nu îi place ei, iar asta mi-a adus victoria.
Mă simt foarte bine că am câștigat, pentru că niciodată nu este ușor când te confrunți cu accidentări. Am fost puțin demoralizată înaintea startului turneului, pentru că am trecut prin exact aceeași situație ca anul trecut.
Sunt foarte bucuroasă că am reușit să câștig, modul în care am jucat îmi dă încredere”, a fost mesajul Simonei după primul tur de la Beijing.