Simona Halep, numărul 1 mondial, a reușit, aseară, să acceadă turul 3 de la Miami, după un meci senzațional făcut în fața lui Oceane Dodin.
Constănțeanca a debutat cu dreptul la Miami, după ce a învins-o pe franțuzoaica Oceane Dodin (locul 98 WTA), scor 3-6, 6-3, 7-5. Halep a avut parte de un meci dificil în fața sportivei din Hexagon, în timpul căruia românca a cedat nervos de mai multe ori. În „decisiv”, Simona și-a făcut praf racheta, motiv pentru care arbitrul de scaun i-a dat un avertisment jucătoarei noastre. Pentru acest gest, Halep va plăti o amendă în valoare de 2.500 de euro.
La conferința de presă de după meci, românca s-a amuzat mai mult pe seama acestui subiect, declarând că gestul făcut chiar a ajutat-o să se elibereze de stres: „Racheta s-a dus! I-am dat-o unui copil de mingi. A fost o recţie de moment şi cred că mi-a prins bine. Am fost foarte tensionată astăzi, se întâmplă să ai şi astfel de zile”.