Simona Halep, numărul doi în WTA a ajuns în atenția presei americane, după începerea campionatului de la Indian Wells.
Presa de peste ocean a relatat un eveniment despre românca noastră, precizând, mai în glumă mai în serios, că a dat dovadă de neprofesionalism la turneul de la Doha.
Americanii de la Los Angeles Times au povestit cum Simona Halep a renunțat la un antrenament dinaintea unei partide, pentru că a preferat să mai doarmă două ore.
„Evoluția evenimentelor a determinat-o pe Halep să „trișeze” inaintea unui meci de la Dubai. A adormit cu greu și se simțea obosită când alarma a sunat la ora 8 dimineața, așa că a mai dormit pentru încă două ore.
Apoi s-a îmbrăcat, a luat micul dejun și a disputat meciul fără să facă pregătirile obișnuite. A câștigat, dar nu și-ar fi oprit niciodată alarma dacă un antrenor îi supraveghea programul", a scris Los Angeles Times, potrivit DigiSport.ro.