Timișorenii ies în stradă și cer să li se construiască urgent o șosea de centură. La inițiativa Primăriei, sâmbătă, 24 septembrie, va fi organizată un miting în Piața Victoriei.
Sute de timișoreni sunt așteptați la mitingul pentru centură, spune edilul Nicolae Robu. El susține că a discutat cu premierul Dacian Cioloș despre această neesitate a orașului.
„Știm cu toții că principala problemă cu care se confruntă orașul nostru este lipsa centurii auto ocolitoare, cu precădere a tronsonului dintre Drumul Lugojului și Drumul Șagului. Consecința este traficul infernal pe o mulțime de artere ale Timișoarei (…) Am făcut toate diligențele de rigoare, respectuos și cu argumentație logică, de necombătut, pentru a sensibiliza Guvernele României – toate care s-au perindat în fruntea țării din iunie 2012 de când am devenit Primar și până în prezent -, fără niciun rezultat (…) În această situație, consider că nu mi-aș face datoria până la capăt față de zecile de mii de timișoreni care m-au votat și revotat să le reprezint interesele, dacă nu aș recurge și la un alt fel de argument față de cele folosite până acum –acestea rămânând, evident, valabile și centrale în demersurilor noastre-, și anume: la un mare miting pentru centură”, nota, săptămâna trecută, pe Facebook, primarul Nicolae Robu.
Edilul a anunțat, marți, în timpul confernței de presă săptămânale, că data mitingului este stabilită. Acesta va avea loc sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 11, în Piața Victoriei.
Conform Master Planului General pe Transporturi, centura Timișoara este pe locul al cincilea în ordinea priorității la realizare. Potrivit oficialilor CNADNR, varianta ocolitoare a orașului de pe Bega nu va intra în șantier mai devreme de anul 2022.