HABERLER: Sectorul auto din Turcia a exportat componente în valoare de 5,5 miliarde de dolari în primele opt luni

HABERLER: Sectorul auto din Turcia a exportat componente în valoare de 5,5 miliarde de dolari în primele opt luni

În primele opt luni ale acestui an, sectorul auto din Turcia a exportat componente în valoare de 5,5 miliarde de dolari.

Potrivit datelor furnizate reporterului Agenție Anatolia de către Uniunea Exportatorilor din Industria Auto, sectorul industriei de componente auto, subgrupă a industriei constructoare de autovehicule, a exportat în perioada ianuarie - august 2020 în 193 de țări și regiuni autonome.

Subgrupa componentelor, care reprezintă 38% din exporturile totale ale sectorului auto, a realizat cele mai importante vânzări în Germania.

Cu o cotă de 21,93% din piața de desfacere a componentelor auto, Germania a importat în perioada ianuarie - august în valoare de 1,2 miliarde de dolari.

Pe locul doi s-a aflat Italia, care a importat componente auto din Turcia în valoare de 311 milioane de dolari.

Pe a treia poziție s-a situat România, cu importuri în valoare de 307 milioane dolari. În primele opt luni ale anului au fost realizate exporturi către Franța în valoare de 306 milioane dolari, către SUA de 305 milioane dolari, Anglia 287 milioane, Spania 231 milioane, Rusia 229 milioane. Polonia, Slovenia, Belgia, Marocul și Olanda au importat fiecare componente auto din Turcia în valoare de peste 100 de milioane de dolari.

Sursă Agenția Anatolia

Traducere Florin Matei, RADOR

Ne puteți urmări și pe Google News