Guvernul de la Budapesta nu mai are în plan să finanțeze proiectele maghiarilor din alte țări, nici măcar din Transilvania. În anii trecuţi, situația stătea diferit, dar problemele economice și-au spus cuvântul.
Guvernul de la Budapesta va opri finanţarea proiectelor din alte ţări cu maghiari, inclusiv din zona Transilvaniei, din cauza situației economice precare. În anii trecuţi, sute de milioane au ajuns la liderii UDMR.
Guvernul Ungariei nu va mai lansa în următorii doi ani noi investiţii transfrontaliere – în regiunile locuite de maghiari, printre care şi Transilvania – deoarece Budapesta se concentrează pe finalizarea celor deja începute. Primarul din Sfântu Gheorghe, Árpád Antal, edil nu a uitat de ceea ce le-a spus Viktor Orban oamenilor care au fost la Băile Tuşnad, la Universitatea de Vară. „În următorii doi ani nu vor fi lansate noi investiţii transfrontaliere, întrucât Guvernul Ungariei se concentrează pe finalizarea celor care au fost demarate deja”, arată agenţia de stat maghiară.
În discursul lui Viktor Orban, de la Băile Tuşnad, nu s-a scos în evidență că va închide robinetul cu bani de la Budapesta, dar fix acest lucru se va întâmplă. „Aici (n.r. – în Transilvania), dincolo de graniţă, vom finaliza totul. Vom garanta menţinerea a ceea ce are nevoie de bani aici şi acasă, dar nu putem lansa noi investiţii, pentru că nu pot garanta nici aici, nici acasă, că ceea ce lansăm acum va fi finalizat. Şi asta ar fi iresponsabil, aşa că va trebui să aşteptăm”, a fost ceea ce a spus Orban pentru publicul prezent.
Cele discutate de Orban cu ceilalţi lideri UDMR rămân sub semnul întrebării, dar primarul din Sfântu Gheorghe a declarat că planul de amenajare a unui cămin cultural, pentru care o parte din bani veneau de la Budapesta (prin intermediul Fundaţiei Sapientia), a fost anulat. Edilul consideră că este o mare problemă și că proiectele vor fi grav afectate.
Budapesta nu mai ajută maghiarii din Transilvania
ONG-urile UDMR sau apropiate de Uniune primeau fonduri consistente furnizate de Guvernul de la Budapesta. Principala resursă e Fondul Bethlen Gabor al Guvernului ungar. Potrivit publicaţiei independente „Atlatszo Erdely”, care constant a investigat aspectul fondurilor care vin de la Budapesta pentru comunitatea maghiară din Transilvania şi pentru fundaţiile din jurul UDMR, apogeul a fost în 2020, când 365 de milioane de euro ar fi plecat spre Transilvania. Situația s-a degradat în 2021.
„Toate finanţările care vin de la Budapesta către asociaţii sau fundaţii sunt finanţări legale. Nu am fi acceptat finanţări ilegale. Nu doar vorbitorii de maghiară beneficiază de ele. Multe sunt investiţii de utilitate publică. (...) Niciodată UDMR nu a folosit bani din Ungaria (…) banii nu au fost folosiţi pentru activităţi politice sau cu scop politic”, preciza ministrul Mediulu.
În 2022, UDMR va beneficia de 43 de milioane de lei, potrivit Legii bugetului de stat, după ce în urmă cu un an a încasat 32 de milioane de lei, tot ca subvenţie. Dacă UDMR primea bani ca partid politic, în funcţie de rezultate, ar fi ajuns să încaseze de trei ori mai puţin, potrivit Adevărul.