Moțiunea de cenzură a Opoziției a fost aprobată azi de Parlament. Președintele Traian Băsescu a convocat partidele la Cotroceni, la ora 17.00, pentru consultări în vederea desemnării unui nou prim-ministru care să formeze un alt guvern. Victor Ponta, liderul PSD, s-a autopropus prim-ministru. 235 de deputați și senatori au votat pentru demiterea Guvernului. Moțiunea a trecut cu patru voturi în plus față de necesarul celor 231. Premierul Ungureanu a declarat că a încercat să facă ceva bun pentru țară în scurta perioadă cât a condus Guvernul. "Eu personal nu mi-am spus ultimul cuvânt", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.
UPDATE 15.38. Președintele Traian Băsescu a convocat partidele politice, azi, la ora 17.00 la Cotroceni, la consultări în vederea formării unui nou Guvern. Conform unui comunicat al președinției, programul consultărilor va fi următorul:
• Orele 17.00 - 17.30 – Partidul Social Democrat;
• Orele 17.30 - 18.00 – Partidul Naţional Liberal;
• Orele 18.00 - 18.30 – Partidul Conservator;
• Orele 18.30 - 19.00 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale;
• Orele 19.00 - 19.30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România;
• Orele 19.30 - 20.00 - Uniunea Naţională pentru Progresul României;
• Orele 20.00 - 20.30 – Partidul Democrat Liberal.
UPDATE 15.25 Emil Boc, după căderea Guvernului MRU: "A fost un vot al traseismului, o victorie a lipsei de caracter în politică. Traseismul şi lipsa de caracter pot compromite stabilitatea politică şi economică a ţării. Fără voturile unui partener din coaliţie moţiunea nu ar fi trecut. Moțiunea nu ar fi trecut dacă nu ar fi votat o bună parte din grupul minorităților naționale care fac parte din coaliția de guvernare. Mi se pare un gest incorect și profund inelegat față de partenerii de guvernare. Dacă aveau o problemă trebuiau să vină să spună"
UPDATE 15.15 Mihai Răzvan Ungureanu, după demiterea Guvernului: "Aceasta este democraţia şi trebuie să înţelegem toate formele ei. Am fost onorat să conduc un asemenea guvern. Sunt mândru de miniştri care au fost alături de mine în Cabinet. Mă bucur împreună cu ei că am reuşit chiar şi în scurtul răstimp de 78 de zile să facem ceea ce trebuie pentru ţară, iar acest lucru se va vedea. Iar eu personal nu mi-am spus ultimul cuvânt".
UPDATE 14.56. Moțiunea de cenzură a înregistrat 235 de voturi pentru. Guvernul Ungureanu a fost demis. Senatorul PNL Dan Radu Ruşanu a declarat, imediat după anunțarea votului, că în următoarea săptămână se va constitui un nou guvern, condus de Victor Ponta.
Din cei 460 de parlamentari au fost prezenți 259. Au votat 248 de deputați și senatori. Au fost anulate 4 voturi. Au fost înregistrate 244 de voturi valabil exprimate. Pentru moțiune au votat 235. Împotriva moțiunii au votat 9 parlamentari.
UPDATE 14.47. Urnele de vot s-au întors înapoi în plen pentru că secretarul Georgian Pop - PSD, care a făcut apel nominal, a uitat să voteze şi el.
UPDATE14.44. Şi-au exprimat votul în jur de 240 de parlamentari, cu mult peste cei 231 necesare pentru ca moţiunea să treacă. Nu se ştie însă cum au votat toţi. De la PDL şi-au exprimat votul deputaţii Daniel Bărbulescu şi Bădălan Eugen. independenţii ioan Munteanu, Daniel Oajdea şi Oana Mizil. Aura Vasile, pe cooperarea căreia PSD-ul conta, a lipsit. A votat de asemenea Marian Săniuţă. Din grupul minorităţilor naţionale şi-au exprimat votul zece membri printre care Varujan Pambuccian şi reprezentantul minorităţii rome Nicolae Păun.
UPDATE 14.41. Votul la moțiune s-a încheiat. Se numără voturile.
Update 14.11. Senatorii Sorina Plăcintă, Ioan Sbârciu şi Dorel Borza, care erau aşteptaţi să voteze în favorea moţiunii, au absentat de la vot.
Update 14.00. Parlamentarii au început să voteze. Primii care votează sunt cei 134 de senatori, în ordine alfabetică. Vor urma cei 326 de deputați.
Update 13.59. Deputatul PDL, Sever Voinescu, a venit la tribuna Parlamentului pentru a-i lua apărarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu. În debutul intervenției i-a admonestat pe cei care-i strigau ironic din sală :”Cotoi”. ”Aveți impresia că mă deranjează dacă mă strigați pe nume? Așa mă cheamă. Mă rog, dacă atât vă duce capul. Dacă credeți că este o chestie tare...”. Apoi Voinescu le-a spus reprezentanților opoziției că îi ”doare faptul că Ungureanu are o cotă de încredere mai mare decât Victor Ponta și Crin Antonescu, deși abia a intrat în politică”. ”Chiar dacă sunteți mulți în sală, domnul Ungureanu are susținători în fața televizoarelor. Iar asta vă doare. Vă spun, mai bine să fiu prieten cu Mihai Răzvan Ungureanu, chiar dacă sunt singurul, decât să fiu prieten cu Dan Voiculescu, chiar dacă sunteți mulți”.
Update 13.56. Senatorul PSD, Olguţa Vasilescu spune de la tribună că senatorul Sorina Plăcintă este încuiată în biroul Ralucăi Turcan. Este contrazisă de Roberta Anastase, care îi cere Olguţei Vasilescu să mai verifice o dată.
Update 13.30. Senatorul PDL, Sorina Plăcintă, a anunţat că va vota moţiunea de cenzură.
Update 13.26. Deputatul independent, Daniel Oajdea, a anunţat că vota moţiunea de cenzură.
Update 13.19. Liderul PSD, Victor Ponta, împreună cu Viorel Hrebenciuc fac ultimele negocieri, în plen, cu reprezentanţii minorităţilor şi cu independenţii. În timp ce de la tribună, parlamentarii ţin discursuri, Ponta, sub ochii premierului Ungureanu, se plimbă din bancă-n bancă pentru a strânge ultimele voturi.
Update13.05. Pe holuri, câţiva democrat-liberali fac glume că după moţiune se duc la restaurant. " Am închiriat un restaurant. Românul bea şi la tristeţe şi la bucurie", a spus un deputat PDL.
Update 12.59. Liderul PSD, Victor Ponta spune că USL se bazează pe 227 de voturi plus unul, cel al lui Cătălin Croitoru, deputatul PDL anunţându-şi, astăzi, trecerea la PSD. Ponta a refuzat să comenteze decizia lui Marius Dugulescu de a nu mai vota moţiunea. " Avem 227 de voturi plus unul, cel al domnului Croitoru. (...) Promisiuni avem până la 460. Nu aţi văzut că domnul Ungureanu este singur? Îl susţine doar domnul Cotoi (n.r. - purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu Cotoi)", a mai spus Ponta.
Update 12:43: Deputatul Marius Dugulescu susţine că nu mai votează pentru moţiunea de cenzură a USL deoarece nu vrea să gireze cu votul său, căderea unui guvern de dreapta pentru unul de stânga.
“Nu particip la vot. Nu pot accepta căderea unui guvern de dreapta ca să vină unul de stânga!", a spus Dugulescu, într-o declaraţie pentru EVZ.
Update 12.36 Premierul Ungureanu este criticat de liberalul Crin Antonescu:
“Noi cei din PNL credem un lucru simplu. Că atunci când e vorba de privaztizări care presuspun resurse naturale ale Romîniei trebuie să avem transparenţă, studii seriose, să avem felurite dezbateri public, trebuie să avem siguranţă, trebuie să integrăm fiecare din acestea într-o strategie pentru dezvoltarea acestei ţări. PNL susţine proprietatea privata, economia privată, a susţinut şi a făcut privatizari şi nu punem în discuţii dacă trebuie acum sau nu să exploatăm gazul de şist sau să privatizam Cupru Min, ci respingem negocierea fără transparenţă a acestor contracte", i-a imputat liderul liberal primului-ministru.
Update 12:28: Deputatul PDL Cătălin Croitoru anunță, de la tribună, că va vota pentru moțiune cu bilele la vedere. Anunțul său este aplaudat de parlamentarii din băncile Opoziției. Totodată, Croitoru mai anunță că imediat după ce-și va exercita votul pentru moțiune își va da demisia din PDL și-și va depune adeziunea pentru a activa în cadrul grupului parlamentar al PSD.
Update 12:25: Purtătorul de cuvânt al PDL, deputatul Sever Voinescu PDL ia cuvantul: "Nu e vorba de lipsă de performanță a unui Guvern care de altfel nici nu a avut timp să performeze, nici de a curma suferințele poporului. Este o acțiune pur politică. Despre asta e vorba."
Update 12.24: Tabăra Puterii spune că moţiunea se va juca la o diferenţă de un vot-două.
Update 12.13: Liderii PSD responsabili cu racolările se laudă cu noi succese pe frontul negocierilor. "Avem 4 voturi în plus. Vom avea 235 de voturi cu cele de la minoritățile naționale", a declarat un deputat PSD.
De la acel moment, Ponta a virat-o brusc în atitudinea cu Ungureanu. De la laudă, Ponta a trecut la invectivă.
Două sunt explicaţiile acestei schimbări. Prima, Ponta a vrut să repare relaţia cu Crin Antonescu şi să menţină în viaţă USL. A doua, Ponta l-a identificat pe Ungureanu drept concurennt direct la funcţia de prim-ministru. Iniţial, Ungureanua fost văzut de liderul PSD drept un om de paie al preşedintelui Traian Băsescu, un gestionar provizoriu, pentru 9-10 luni, până la alegeri, al Palatului Victoria. Ungureanu însă şi-a expus public intenţia de a continua ca premier şi după alegerile din 2012. A fost momentul în care Ponta, identificându-l ca adversar direct, a început să-l atace sistematic. Totul a culminat cu moţiunea de cenzură pentru care Ponta a făcut eforturi imense racolând parlamentari de la PDL în schimbul unor promisiuni de funcţii în partid sau locuri pe viitoare liste.
Pe hârtie, USL are 227 de voturi, după ultima numărătoare făcută ieri seară de liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu. Pe lângă acestea, Opoziţia mai are în buzunar câteva promisiuni din partea unor parlamentari PDL sau independenţi că vor vota moţiunea.
Cine vor fi câştigătorii şi pierzătorii moţiunii de cenzură? Dacă moţiunea e aprobată, victoria va fi contabilizată în tabăra Opoziţiei. USL poate capitaliza electoral arătând că este pe val. Pentru PSD şi PNL poate să însemne un pas în faţă spre obiectivul de a ajunge la putere.
Dacă preşedintele Traian Băsescu va oferi guvernarea lui Victor Ponta, Opoziţia va intra în campania electorală “la butoane": resursele de la buget vor putea fi direcţionate către primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ale PSD şi PNL. Acesta este şi motivul pentru care baronii PSD, dar şi cei ai PNL fac presiuni pentru ca liderii USL să meargă la Cotroceni cu varianta Victor Ponta-premier. Şi dacă nu va fi impusă această variantă şi se va merge pe un guvern de tehnicieni, provizoriu, care să gestioneze lucrurile până la alegerile din noiembrie, cealaltă variantă dorită de Opoziţie, pentru USL tot va fi un câştig de imagine.
Dacă Guvernul este demis, primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu va fi pus în dificultate dar se va putea replia argumentând că a vrut să facă ceva, dar că nu a fost lăsat. Poate fi o ocazie să îşi relanseze cariera politică. O oportunitate mai bună decât să conducă un Guvern cu sprijin fragil în Parlament. În Senat, deja Puterea a pierdut majoritatea deţinută de USL. Iar în Camera Deputaţilor e o chestiune de 2-3 voturi până când Puterea va pierde majoritatea. Mai în dificultate decât primul-ministru ar fi pus PDL dacă moţiunea va trece. Sunt mari şanse să îşi ia adio de la guvernare. Pentru preşedintele Traian Băsescu va fi, după un eventual astfel de moment, destul de greu să găsească o variantă de guvern care să includă şi PDL. Dacămoţiunea va trece, asta se va întâmpla doar cu sprijinul unei anumite grupări din PDL.
Dacă moţiunea va fi respinsă, acest lucru se va peterece la câteva voturi 4-5. Opoziţia va înregistra un eşec de imagine. Dar unul minor, gestionabil deoarece îl va putea arunca pe umerii PDL-iştilor care au promis că vor sprijini USL dar în final au trădat. Pentru liderul PSD va fi un câştig de imagine pentru că a reuşit să pună pe agenda publică din ultimele zile ideea că Victor Ponta poate fi premier. CITIȚI ȘI:
- Ioan Oltean despre moțiunea de cenzură: "Nu avem o liniște totală, dar avem o liniște normală"
- Ponta face apel la toți parlamentarii să voteze moțiunea de cenzură
- Tăriceanu: Dacă moțiunea va trece, se impune un guvern de tranziție
- INDEPENDENȚII înclină balanța la moțiunea de cenzură. VEZI cine va vota pentru căderea Guvernului
- Varujan Pambuccian: Ne hotărâm vineri cum votăm la moţiunea de cenzură