Guvernul şi-a angajat răspunderea pe comasarea alegerilor. Opoziţia depune moţiune de cenzură
- Laura Ciobanu
- 15 decembrie 2011, 14:35
Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa parlamentului, pe proiectul de lege privind organizarea alegerilor parlamentare şi locale din anul 2012 în aceeaşi zi. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că USL va depune moţiune de cenzură chiar astăzi.
Guvernul a motivat necesitatea comasării alegerilor prin faptul că astfel s-ar evita derapajele electorale din anul 2012. "Dorim ca în 2012, un an extrem de dificil în contextul crizei economice internaţionale, să avem mai puţină dezbatere care să producă instabilitate şi să avem un an în care să ne concentrăm pe ceea ce înseamnă investiţii, locuri de muncă pentru a putea consolida creşterea economică", a argumentat, luni, premierul Emil Boc, citat de Agerpres.
Totodată, el a arătat că participarea electoratului la vot este mai bună în cazul comasării alegerilor şi nu trebuie ignorat şi faptul că se face o economie bugetară "de cel puţin 20 milioane de euro". Guvernul a acceptat amendamente Guvernul a acceptat câteva amendamente la proiectul iniţial. Printr-un amendament depus de deputatul PDL Mircea Toader se instituie obligativitatea ca preşedinţii birourilor electorale comunale, orăşeneşti şi municipale, precum şi locţiitorii lor să fie jurişti neafiliaţi politic şi care să nu fie rude, până la gradul IV, cu vreunul dintre candidaţi.
O altă propunere, făcută de PNL, şi acceptată de Guvern, prevede că birourile electorale ale secţiilor de votare sunt formate dintr-un număr impar de membri, pentru a putea tranşa deciziile.
Data alegerilor comasate se va stabili prin hotărâre de guvern. Proiectul de lege nu prevede şi reducerea numărului de parlamentari. Opoziţia stătea cu moţiunea pregătită Opoziţia a lipsit de la şedinţa în care premierul şi-a asumat răspunderea. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, imediat după momentul asumării, că opoziţia depune chiar joi moţiune de cenzură, iar dacă aceasta nu trece de Parlament USL va contesta legea la Curtea Constituţională. "Boc vorbeşte tot timpul, dar nu spune nimic niciodată", a declarat POnta pentru mediafax.ro. Ieri, Traian Băsescu vorbea la Cotroceni despre dorinţa de dialog cu opoziţia, iar astăzi se vede ce înseamnă pentru PDL acest dialog: să se facă totul numai cum vor ei. Nu ne-au întrebat şi pe noi, nu s-au consultat şi nu au explicat populaţiei de ce este nevoie să amâne alegerile locale şi de ce este nevoie de acest gest total nedemocratic", a declarat preşedintele PSD. Citiţi AICI textul moţiunii