Se împlinesc 10 ani de când o explozie devastatoare a măturat galeriile minei Petrila, fapt ce a avut ca repercusiune imediată punerea pe butuci a exploatării miniere de aici. Astăzi, mina este la un pas să fie închisă definitiv, după ce Ministerul Energiei a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens. Astfel, se dispune aprobarea închiderii definitive şi monitorizării factorilor de mediu post-închidere a Minei Petrila din cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului. De mai bine de 3 ani nici un vagonet nu a mai scos din măruntaiele minei vreun gram de huilă, potrivit informatiavj.ro.
Proiectul de hotărâre de Guvern este suspus în aceste zile dezbaterii publice, propunerea de închidere a unității miniere Petrila din componența Societăţii Naționale de Închideri Mine Valea Jiului – S.A., aflată în subordinea Ministerul Energiei, în calitate de minister de resort, fiind luată foarte în serios de guvernanți.
”În urma încetării definitive a activității de extracție a huilei de la Mina Petrila, rezervele geologice de cărbune din perimetru, existente la data de 01.01.2016 vor fi preluate, în condițiile legii de către Agenția Națională de Resurse Minerale, ca autoritatea competentă în domeniul resurselor minerale. Ulterior adoptării prezentului proiect de hotărâre a Guvernului, autoritatea competentă Agenția Națională de Resurse Minerale va emite decizia de încetare a concesiunii acordată prin licența de exploatare”, se arată în actul normativ.
Activele rămase în incinta principală, respectiv clădirile clasate în Lista monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupa valorică A, conform Ordinului ministrului culturii nr. 2.823/2015, şi clădirile aflate în zona de protecţie a acestora se vor valorifica în condiţiile legii, mai spun oficialii Ministerui Energiei. De asemenea, se vor valorifica și terenurile aferente Minei Petrila, atât cele pe care sunt situate clădirile clasate ca monumente istorice şi cele aflate în aria de protecţie , cât şi terenurile ecologizate.
”Mina Petrila a înregistrat pierderi economice substanţiale în perioada 2007 – 2010, iar explozia subterană produsă în anul 2008 a redus capacitatea de producție a minei cu cca. 70%. Astfel a fost luată decizia închiderii minei şi includerea ei în Program de închidere”, se arată în proiectul de hotărâre de Guvern. După încetarea activității extractive, pe fosta platformă minieră au fost executate lucrări de închidere şi ecologizare pentru atenuarea impactului asupra mediului cauzat de închiderea minei, respectiv punerea în siguranță a subteranului, reabilitarea incintelor miniere, dar și recultivarea suprafețelor de teren care au fost utilizate în activitatea minieră.