Guvernul PSD-ALDE n-a fost dat jos. Klaus Iohannis și ai lui au păcălit încă o dată electoratul. România lui Cristoiu

Guvernul PSD-ALDE n-a fost dat jos. Klaus Iohannis și ai lui au păcălit încă o dată electoratul. România lui Cristoiu

Moțiunea de cenzură a fost respinsă în Parlament. PSD a rămas mai departe la Putere. Chiar de a doua zi după scrutinul europarlamentar, am susținut cu energie – una care, între noi fie vorba, putea fi folosită la altceva mai folositor – că în scurt timp Guvernul PSD-ALDE o să cadă. Într-o tabletă despre care am mai vorbit – Incertitudini, în Cuvîntul din 9 februarie 1927 – Nae Ionescu își avertiza cititorii că analiștii, reporterii politici după cum le zicea el – nu fac profeții.

Deși de acord cu Nae Ionescu, am cutezat să avansez și să susțin ca inevitabilă Căderea Guvernului. Nu întîmplător insist pe formula Căderea Guvernului în locul formulei Venirea unui Guvern al Opoziției. Deși Căderea guvernului înseamnă în postdecembrism un pas către Venirea unui alt Guvern, un pas trecător, dar obligatoriu, în cazul României de după scrutin, problema numărul unu e Plecarea PSD de la Putere și nu Venirea unui alt Guvern. Așa cum am susținut în mai multe rînduri, printr-o schimbare strategică la care PSD n-a fost atentă, Opoziția și mai ales Klaus Iohannis au înfățișat europarlamentarele ca alegeri parlamentare anticipate și nu ceea ce sînt aceste alegeri – un moment prin care partidele își trimit oamenii în Parlamentul european. Desigur, realitatea ședea altfel. Indiferent de rezultat, europarlamentarele pot da cel mult un semnal despre capitalul politic al fiecărui partid. Ele nu schimbă cu nimic aritmetica parlamentară sau cea locală. PSD și ALDE dețin în Parlament o majoritate confortabilă. Pentru ca Guvernul PSD-ALDE să cadă de la Putere, ar trebui ca semnalul dat de europarlamentare să fie perceput de parlamentarii PSD-ALDE ca o poruncă din partea electoratului. În nici un moment liderii Opoziției, Klaus Iohannis n-au precizat că rezultatele scrutinului european, pentru a deveni rezultate de anticipate, trebuie să fie verificate în punerea la încercare a majorității parlamentare.

Campania pentru europarlamentare s-a concentrat pe sloganul Veniți la vot! Aparent, era un slogan de esență democratică. Cei implicați în cultivarea acestuia în public susțineau că nu îndeamnă cetățenii să voteze cu Opoziția la europarlamentare și cu întrebările lui Klaus Iohannis la Referendum. Ei îndeamnă doar să vină la vot. În realitate, venirea la vot era în favoarea Opoziției și a lui Klaus Iohannis. Se știa că PSD se bazează pe structuri. În decembrie 2016 PSD biruise, pentru că electoratul de Dreapta șezuse acasă. Scoaterea acestuia din casă însemna însă victoria Opoziției. Nici la această schimbare de strategie PSD n-a fost atent. Liviu Dragnea a fost condamnat, pentru că îndemnase public oamenii să iasă la vot la Referendumul pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Operațiunea angajată de Liviu Dragnea, firește nu în nume propriu, ci în numele USL, ținea de aspectul aparte al luptei politice. Știind că va pierde la vot, Traian Băsescu optase pentru boicotarea Referendumului. Prin urmare, prezența la vot devenea mai importantă decît votul propriu zis. Așa se explică de ce în timp ce Tabăra lui Traian Băsescu pleda pentru absenteism, Tabăra USL pleda pentru o prezență masivă. În deschiderea Dosarului Referendumului, DNA a plecat de la premisa că aducerea oamenilor la vot navea nici o legătură – cum susținea Liviu Dragnea – cu pledoaria pentru implicarea cetățenilor prin prezență; avea legătură cu validarea sau invalidarea Referendumului, altfel spus cu victoria sau eșecul PSD. Campania pentru europarlamentare și Referendum a stat sub semnul aceleași semnificări penale ca și campania din 2012. Îndemnul de a veni la vot era o formulă șmecherească de a pleda pentru victoria uneia dintre părți. În cazul Referendumului, dată fiind dependența rezultatului de atingerea pragului, din punct de vedere legal ar fi trebuit interzis lui Klaus Iohannis și Taberei sale pledoaria pentru venirea la urne. Strania blegeală a PSD – cel mai puternic semn că partidul are deja o problemă de existență, constînd în pierderea reflexelor de luptător – a făcut ca în cazul europarlamentarelor, și în cel al Referendumului, nu numai partidele politice, dar și forțe care trebuie să rămînă în afara confruntării electorale, de la ziare, site-uri, televiziuni, Pro Tv, de exemplu, pînă la membri ai Societății civile, actori, să facă în spațiul public campaniei pentru partidele de Opoziție și pentru Klaus Iohannis sub pretextul cusut cu ață al campaniei de îndeplinire a unei datorii cetățenești.

Campania n-ar fi avut eficiență dacă n-ar fi fost angajamentele categorice, repetate pînă la exasperare, ale Opoziției, ale lui Klaus Iohannis că imediat după scrutin, dacă prezența va fi masivă, Guvernul PSD-ALDE va pleca de la putere, iar rezultatele Referendumului vor deveni imediat realitate. Reamintesc ceea ce am reamintit ori de cîte ori a venit vorba de transformarea europarlamentarelor în parlamentare anticipate vorbele lui Klaus Iohannis din Mesajul public despre Referendum din 25 aprilie 2019:

„Dacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sînt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acționăm imediat, a doua zi.”

Pe 8 mai 2019, la Suceava, noua Stea a PNL, candidatul Rareș Bogdan anunța fără să clipească pașii către Căderea Guvernului: „Vă asigur că Partidul Naţional Liberal – dacă dumneavoastră înţelegeţi însemnătatea alegerilor din 26, va rezulta o mare victorie. O victorie în patru paşi: vom cîştiga alegerile europarlamentare, vom cîştiga referendumul iniţiat de preşedintele României, vom face o mare coaliţie în jurul Partidului Naţional Liberal cu premierul României Ludovic Orban, pentru a iniţia o moţiune de cenzură care să trîntească cel mai antiromânesc guvern din istoria acestei ţări”.

Deși mai puțin patetic, Ludovic Orban a susținut și el identitatea dintre europarlamentare și parlamentare:

„Înfrângerea PSD va echivala cu o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Victoria PNL va arăta că PSD nu mai are ce căuta la Putere.” Repet, Constituția arată clar că indiferent de rezultatele de la scrutinul european aritmetica parlamentară nu se schimbă.

Cu toate acestea, Klaus Iohannis, liderii PNL, întreaga meterhanea de publicitate electorală anti-PSD, îndeamnă electoratul de Dreapta să iasă la vot pentru a da jos Guvernul PSD-ALDE.

Incredibila prezență la vot își are temeiul în luarea în serios a acestor angajamente publice. Vino la vot, pentru că votul tău contează! Prin acest slogan interpretat pînă și de starletele din showbiz, se înțelege că votul contează în bătălia pentru putere. Dacă vii la vot și evident dacă vii dai una peste bot PSD, votul tău duce la căderea Guvernului PSD. Prezența la vot a fost uriașă. PSD a suferit cea mai mare înfrîngere din Istorie.

După anunțarea rezultatelor, Klaus Iohannis și liderii PNL s-au grăbit să-și reînnoiască angajamentele luate înainte alegerilor:

Dacă veniți la vot, dăm jos Guvernul PSD! Klaus Iohannis:

„Rezultatul arată cum văd românii această guvernare eșuată. Acest accident al democrației, care este guvernarea PSD, trebuie să dispară. Guvernul PSD trebuie să plece în urma acestor rezultate”.

Ludovic Orban:

„Repetăm solicitarea noastră către guvern, dați-vă demisia. Nu mai aveți nici o legitimitate să vă cramponați de guvernare, românii nu vă mai vor în fruntea României. În cazul în care guvernul nu își va da demisia PNL va depune pînă la sfîrșitul sesiunii parlamentare o moțiune de cenzură împotriva acestui guvern”.

Rareș Bogdan:

„Noi vom iniția moțiune de cenzură, vom cere demisia de urgență a Cabinetului, iar în cazul în care acest lucru va întîrzia, vom veni cu o moțiune de cenzură”.

Deși i s-a cerut să plece, PSD n-a plecat de la Guvernare. Rămînea, desigur, Moțiunea de cenzură. Depunerea ei mi-a întărit convingerea că Picarea Guvernului e ca sigură. După alegeri, prin ieșirea USR din rînd, a slăbit credința în formarea unui Guvern al Opoziției. A rămas totuși în viață credința unei Căderi a Guvernului. Căderea Guvernului cu orice preț, urmînd ca după, președintele să decidă pașii de urmat. Fie desemnarea unui premier în stare să formeze un Guvern minoritar, fie desemnarea unui premier interimar de la PSD. În campania pentru euro, formarea unui Guvern al Opoziție a fost mai mult subînțelească decît exprimată explicit. Fundamentală rămînea Căderea Guvernului PSD-ALDE. Schimbarea de strategie a fost anunțată de Ludovic Orban la un moment dat. Opoziția se concentrează mai întîi pe dărîmarea Guvernului. După trecerea Moțiunii de cenzură decizia rămîne în mîinile președintelui.

Electoratul de Dreapta a ieșit la vot luînd în serios angajamentele Opoziției și ale lui Klaus Iohannis că scrutinul are drept miză Căderea Guvernului și nu alegerea unor cetățeni pentru a merge la Bruxelles ca într-o vacanță de lux. Admițînd că a fost vorba doar de o păcăleală electorală, ar fi fost normal ca, după 26 mai 2019, Opoziția și Klaus Iohannis s-o lase mai moale în privința Căderii Guvernului. Declarațiile de după alegeri m-au convins că Opoziția și Klaus Iohannis nu se lasă pînă nu dau jos Guvernul. O modalitate de a o lăsa mai moale ar fi fost evitarea unei Moțiuni de cenzură. Dacă nu se depunea nu cred că multă lume ar fi văzut în asta tragerea pe sfoară a electoratului. La o adică se putea întreține iluzia că PSD e ca și plecat de la Putere, că nu mai are majoritate în Parlament. Depunerea Moțiunii de cenzură m-a întărit în credința că Guvernul va pica. O dată depusă Moțiunea de cenzură, Opoziția a anunțat public un meci cu PSD transmis în direct. Cade sau nu Guvernul? Trece sau nu Opoziția? Sînt întrebări pe care națiunea, transformată în telespectatoare, și le-a pus în perspectiva zilei de marți.

 Meciul a fost pierdut de Opoziție. Guvernul n-a căzut, așa cum făgăduiau Klaus Iohannis și partidele de Opoziție. PSD a triumfat.

Unde am greșit?

Cum unde?

Am crezut că președintele, liderii Opoziției sînt oameni serioși.

Noua păcălire a electoratului îmi spune că sînt niște farseori.

 

Ne puteți urmări și pe Google News