Guvernul Ponta III, o lună și jumătate de inactivitate
- Mircea Marian
- 22 aprilie 2014, 00:00
La 47 de zile de la instalare, noul Executiv nu a abordat nici o problemă sensibilă de pe agenda publică. Mai multe probleme care, până recent, constituiau o prioritate pentru guvernul Ponta, au dispărut de pe agenda publică.
Deși cabinetul Ponta III, instalat pe 5 martie, are o majoritate supusă în Parlament după eliminarea liberalilor, măsurile se lasă așteptate.
Noile ministere din guvernul Ponta III nu și-au delimitat atribuțiile. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri (CNADNR) a rămas în subordinea departamentului de investiții, DPIIS. Acest departament nu mai are, de facto, conducere, după ce Dan Șova a ajuns ministrul Transporturilor. Până și siteul departamentului a fost închis. În aceste condiții, este neclar cine negociază finalizarea contractului pentru autostrada Comarnic- Brașov.
Oltchim și CFR Marfă, uitate
La 28 martie, a expirat termenul pentru depunerea unor oferte pentru privatizarea Oltchim, fără ca acest combinat, aflat în insolvență din ianuarie 2013, să fi găsit vreun investitor. După acest eșec, nici Guvernul, nici Ministerul Economiei nu au anunțat care sunt pașii următori. Totuși, în vara lui 2012, premierul Ponta era direct implicat în fiecare pas al procedurii de vânzare a Oltchim.
Nici despre privatizarea CFR Marfă nu se mai aude nimic, deși inițial exista un angajament ferm al Guvernului în acest sens. Acum circa două săptămâni, compania a decis să disponibilizeze 2.500 de oameni. Pentru 2014, CFR Marfă estimează pierderi de 220 de milioane de lei.
Descentralizarea și noua
Constituție, abandonate Guvernul a abandonat și proiectul descentralizării, după ce acesta a căzut la Curtea Constitu țională. După anularea primului proiect la Curtea Constituţională, vicepremierul Liviu Dragnea a vorbit despre două variante: „Continuăm procesul, dar vedem în ce formă. Ori mergem cu o singură lege, ori mergem cu un proiect legislativ pe fiecare domeniu în parte. Va fi proiect de lege al Guvernului şi venim cu el în Parlament”. Până acum, nici una din aceste variante nu a fost promovată.
Și modificarea legii fundamentale bate pasul pe loc după ruperea USL. Comisia Constituantă, dominată de PSD, PC, UNPR și UDMR, s-a reunit o singură dată. Surse parlamentare au declarat acum două săptămâni pentru EVZ că, de fapt, sunt așteptate rezultatele alegerilor prezidențiale din acest an pentru a fi luată o decizie politică. Codul Rutier, inițial o prioritate a premierului, a fost abandonat în Parlament după ce Radu Stroe a plecat de la Ministerul de Interne.
Reducerea CAS-ului, în stand by
„Contribuțiile de asigurări sociale (CAS) vor fi reduse la angajator din luna iulie a acestui an dacă este posibil”, este lozinca pe care o repetă membrii Executivului. Cu trei luni înainte de luarea acestei decizii, este neclar dacă există „spațiu fiscal” pentru o astfel de măsură. În exact aceeași situație se află și eliminarea impozitului pe profitul reinvestit. Și absorbția fondurilor europene bate pasul pe loc.
După o serie de rezultate spectaculoase obținute în ianuarie, din 22 februarie și până pe 4 aprilie trimiterea facturilor pentru decontare, la Bruxelles, a încetinit brusc. Absorbția fondurilor de coeziune este blocată la puțin peste o treime, deși 31 decembrie 2015 este ultimul termen pentru a deconta acești bani. Presa a relatat că există riscul ca România să piardă peste un miliard de euro pentru că o serie de contracte pentru autostrăzi au termen de finalizare în primăvara lui 2016, la câteva luni după ce se încheie perioada de absorbție a fondurilor alocate pentru 2007-2013.
De altfel, și așa-numitul master plan pentru transporturi este deocamdată doar o schiță, deși Comisia Europeană a avertizat că în absența sa nu vor fi aprobate programele operaționale de transport pe 2014-2020.