Guvernul oferă împrumuturi uriașe pentru Tarom și Blue Air. Valorea garanțiilor de stat

Guvernul oferă împrumuturi uriașe pentru Tarom și Blue Air. Valorea garanțiilor de stat

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a anunțat că Guvernul a adoptat, vineri, o Ordonanţă de Urgenţă privind acordarea unor ajutoare de stat pentru TAROM şi Blue Air.

Șeful Cancelariei premierului a precizat că Ordonanţa de Urgenţă adoptată are în vedere instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat societăţii comerciale Compania Naţională TAROM SA şi societăţii comerciale Blue Air Aviation SA pentru compensarea pierderilor provocate de pandemia de COVID-19.

„Este vorba de o Ordonanţă de Urgenţă prin care se asigură accesul acestor companii din industria de aviaţie - aşa cum a fost de altfel reglementat şi în alte state europene - la garanţii de stat pentru obţinerea unor credite pentru compensarea, asigurarea nevoilor de finanţare a acestor companii în condiţiile în care acestea au suferit pierderi masive ca urmare a pandemiei de coronavirus. În cazul de faţă, vorbim de garanţii de stat pentru TAROM în sumă de 317 de milioane lei, iar pentru Blue Air - 300 de milioane lei”, a arătat Dancă, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

„În această perioadă, industria de transport aerian se confruntă cu mari greutăţi. Cum a făcut Germania cu Lufthansa, a alocat fonduri importante şi a intrat acţionar acolo, la fel va trebui să facem şi noi – este opinia mea, încă nu am luat o decizie – cu Blue Air.

Despre Tarom, nouă nici prin cap nu ne trece ca această companie să se îndrepte spre faliment. Tot ceea ce am făcut până acum în materie de restructurare, pentru că noi avem un plan de restructurare cu tot ce înseamnă nu doar restructurare de personal, unde avem 1.800 de angajaţi şi probabil 6-700 sunt în plus”, declara recent ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Ne puteți urmări și pe Google News