Schema de finanţare a locurilor de muncă pentru tineri este funcţională, iar măsurile sunt momentan finanţate de la bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene (MFE), remis ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Traian Băsescu.
"Schema de finanţare a locurilor de muncă pentru tineri este funcţională în România de la data de 1 ianuarie 2014. Măsurile (aferente Iniţiativei Locuri de Muncă pentru Tineri - n.r.) sunt finanţate momentan din bugetul asigurărilor sociale şi din bugetul de stat, sumele cheltuite urmând a fi decontate de Comisia Europeană după ce aprobă Programul Operaţional Capital Uman 2014 - 2020. Deci, nu există nicio întârziere în implementarea acestei scheme în România", susţine MFE, citat de Agerpres.
Ministerul a transmis Comisiei Europene versiunea oficială a acestui program în data de 6 august a.c. şi alte state membre UE au optat să finanţeze din buget măsurile aferente Iniţiativei Locuri de Muncă pentru Tineri, urmând să le deconteze ulterior din Fondul Social European, deoarece nu au încă programele operaţionale aprobate de Comisia Europeană.
Schema se finanţează prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 - 2020, program pentru care Ministerul Fondurilor Europene este autoritate de management, iar Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice este responsabil cu implementarea efectivă.
Pe Axa prioritară 1 a POS DRU 2014 - 2020 este alocată suma de 212 milioane euro pentru tineri. "106 milioane de euro din Iniţiativa Locuri de Muncă pentru Tineri (Youth Employment Initiative -YEI), pentru trei regiuni în care rata şomajului la nivelul anului 2012 în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16-24 ani este mai mare de 25%. Cele trei regiuni sunt: Centru, Sud-Est şi Sud-Muntenia. Alocarea financiară menţionată este aferentă anilor 2014-2015, plăţile efective pentru proiecte putându-se realiza până în anul 2018. La această sumă, România a alocat încă aproximativ 106 milioane de euro din fondurile europene care i-au fost alocate din Fondul Social European (FSE)", mai arată comunicatul citat.
Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis sâmbătă tinerilor prezenţi la Şcoala de Vară a Partidului Mişcarea Populară (PMP) că, dacă ar fi în locul lor, ar face "proteste zilnice la Guvern", pe motiv că Executivul nu a reuşit până acum să cheltuiască fondurile alocate de Comisia Europeană pentru programul Locuri de muncă pentru tineret. "În programul 'Locuri de muncă pentru tineret', spre exemplu, Romania are alocate 106 milioane de euro care trebuie cheltuiţi în perioada 2014-2015. Dacă aceşti bani nu se cheltuiesc, se realocă altor ţări. Deci, în 2014-2015 trebuie să cheltuim cei 106 milioane de euro, destinaţi creării de locuri de muncă pentru tineri. Cât credeţi ca s-a cheltuit până acum? Zero. Programul transmis de Guvernul României la Comisia Europeană nici măcar nu este aprobat, ceea ce este nepermis (...) În această direcţie, eu, dacă aş fi în locul vostru, aş face zilnic proteste la Guvern, pentru că nu sunt bani pe care să-i ai la dispoziţie pentru multă vreme", a afirmat preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului a explicat că suma de 106 milioane de euro este destinată tinerilor din regiunile în care şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 25%.
"România are pe masa Comisiei Europene 106 milioane de euro, este adevărat, nu pentru toată ţara, ei sunt destinaţi tinerilor care se află în regiunea Centru, în regiunea Sud Muntenia şi în regiunea Sud-Vest, acolo unde şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 25%. Este adevărat, de asemenea, că UE socoteşte şomajul pentru tineri în intervalul de vârstă 15-25 de ani. Pentru unii dintre dvs. întrebarea firească este: de ce de la 15 ani? Pentru că merg la liceu. Da, dar sunt şi care se opresc la opt clase sau la zece clase. Şi atunci Uniunea a vrut să acopere şi această eventualitate şi chiar aşa socoteşte şomajul - tinerii care nu sunt la şcoală, fie ei şi de 15-16 ani, se consideră tineri şomeri", a precizat şeful statului.