Guvernul amână cu 7 luni aplicarea Legii falimentului personal
- Cristina Vladu
- 17 decembrie 2016, 11:17
Guvernul a amânat până la 1 august 2017 intrarea în vigoare a legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Actul normativ urma să se aplice de la 1 ianuarie, dar a fost amânat cu încă șapte luni.
Guvernul a explicat într-un comunicat de presă motivele pentru care a amânat legea falimentului personal. Între altele, trebuie înființate 42 de comisii de insolvență la nivel teritorial, dar și un aparat tehnic. În plus, normele de aplicare a legii nu au fost încă adoptate.
Potrivit executivului, e nevoie de personal, de bani pentru plata salariilor și de pregătirea specialiștilor din comisiile de insolvență, cele care vor întocmi un plan de redresare financiară a datornicului.Această pregătire va dura până la trei luni, se mai arată în comunicatul Guvernului.
Amintim, legea prevede că orice român aflat în incapacitate de plată a datoriilor, dar nu din vina sa, poate cere intrarea în insolvență. Poate face acest lucru, după 90 de zile de la data scadentă a unei datorii. Redresarea financiară poate dura cel mult 5 ani, iar în această perioadă, datornicul nu mai poate fi executat silit și nici nu i se aplică penalități pentru întârzierea plăților. Un administrator – notar, avocat sau executor judecătoresc – desemnat de comisia de insolvență va avea grijă ca planul de rambursare a datoriilor să fie respectat.