Guvernul dezbate legea prevenției care vizează activitatea ANAF

Guvernul dezbate legea prevenției care vizează activitatea ANAF

Guvernul urmează să dezbată în primă lectură, în şedinţa de astăzi, proiectul legii prevenţiei. În aprilie, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, declara că legea prevenţiei încearcă să elimine percepţia de control invaziv, aceasta fiind un prim pas spre următorul stadiu, care este cel de încredere.

Potrivit lui Petrescu, legea prevenţiei se sprijină pe doi piloni. Unul este informarea, iar al doilea este zona de rezonabilitate.

Proiectul legii prevenției oferă firmelor găsite în neregulă un termen de până la 90 de zile pentru a remedia problema, dar vor putea beneficia de păsuire numai o dată în 3 ani.

Pe agenda şedinţei de joi a Guvernului se află şi un Memorandum privind demersuri în vederea asigurării spaţiilor de lucru necesare Reprezentanţei României pe lângă Uniunea Europeană, pe perioada pregătirii şi exercitării preşedinţiei Consiliului UE.

Executivul urmează să adopte şi un proiect de lege pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român.

Guvernul va lua în dezbatere spre aprobare şi un proiect de Hotărâre privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Totodată, printr-un alt proiect de Hotărâre supus adoptării în Guvern se are în vedere constituirea Consiliului interministerial "Consiliul pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat" şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente.

Executivul ar urma să aprobe în cadrul aceleiaşi şedinţe şi bugetul de venituri şi cheltuieli al mai multor companii naţionale şi societăţi ale statului, printre care şi pe cel al Poştei Române.