Pentru a rămâne încă patru ani la putere, Angela Merkel a predat practic toate pârghiile cheie ale viitoarei guvernări în mâinile social democraţilor.

Un editorial sarcastic al lui Josef Joffe pentru ediţia germană a Politico

 

Suntem martori la o premieră absolută în istoria alegerilor politice: cei mai mari perdanţi au ajuns liderii de facto ai guvernului Germaniei.

Social-democraţii au fost umiliţi în alegerile din septembrie. Şi cu toate acestea, Angela Merkel, ai cărei creştin democraţi au obţinut un scor mult mai bun decât ei, a cedat posturile cele mai importante ale guvernului minusculului SPD – orice pentru a rămâne la putere pentru un al patrulea mandat de cancelar.

Ziarul de mare tiraj Bild a titrat batjocoritor: „Merkel a dat guvernul SPD-ului!”

Merkel a cedat pârghiile importante pentru a-şi cumpăra încă patru ani în cel mai important post al ţării. Acum, aceşti politicaştri de la SPD, dintre care majoritatea sunt necunoscuţi în afara Berlinului, vor fi unii dintre cei care vor modela politic Europa şi Germania, cel mai mare membru al UE, în anii următori.

Olaf Scholz, guvernatorul oraşului stat Hamburg, a fost nominalizat pentru Ministerul Finanţelor. Să-i spunem adio lui Wolfgang Schauble, care a muncit din greu pentru a impune o disciplină financiară şi reforme de piaţă în Zona Euro în ultimii 12 ani. Social democraţii vor o poziţie apropiată de liderul francez Emmanuel Macron: ei iubesc ideea unui buget european considerabil mărit; ei sunt în favoarea unui ministru european al Finanţelor care va putea cheltui miliarde pentru a-i susţine pe membrii „Club-Med”, ca Italia şi Grecia. Crezul politicii partidului este o redistribuire la scară continentală, împotriva căreia „mână strânsă” Schauble a luptat toată viaţa sa.

Mai este apoi Eva Hogl, care va fi în fruntea Ministerului Muncii. Ea va dispune de 140 de miliarde de euro de cheltuit pentru a modela legislaţia pieţei muncii. Aşteptaţi-vă la reglementări care vor limita flexibilitatea, cum ar fi sfârşitul contractelor pe termen scurt şi vor impune dificultăţi mai mari la angajare şi concediere.

SPD va elabora de asemenea o legislaţie privind securitatea europeană şi politica antiteroristă, dacă Heiko Maas va primi Ministerul Justiţiei, aşa cum s-a discutat. Şi apoi, desigur, mai este şi Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, a cărui ultimă funcţie aleasă a fost cea de primar al cătunului Wurselen – care va conduce Ministerul de Externe.

Este adevărat, nu ministrii de Externe sunt cei care fac politica externă. Puterea este la Casa Albă, la Kremlin, la Elysee... Însă Schulz, forţat să demisioneze de la preşedinţia SPD, va trebui să ţină cont de tovarăşii săi, care au pledat pentru îndepărtarea de la liniile tradiţionale aşe diplomaţiei germane.

SPD-ului nu îi plac sancţiunile împotriva Rusiei pentru Ucraina şi Crimeea, şi vrea să facă frumos la preşedintele rus Vladimir Putin. Partidul este reticent faţă de ridicarea bugetului Apărării la 2% din PIB. El doreşte să uşureze sancţiunilor împotriva Iranului şi detestă America lui Trump mai mult decât este necesar. Viziunea social democrată asupra UE este un imperiu al bunăstării sociale din Portugalia în Polonia care să dea naştere la Statele Unite ale Europei până în 2025.

Ca toate acestea să se realizeze depinde de a şti dacă SPD va binecuvânta Marea Coaliţie 3.0 cu un vot individual. Însă este vorba de un pariu sigur. Deşi condus de o democrat creştină, culoarea guvenului va fi „roşie”, culoarea tradiţională a stângii democratice.

Priviţi dincolo de acordul coaliţiei şi de târguiala pentru posturi a Cabinetului şi vă va fi clar că Germania – care rămâne pivotul ordinii europene – va fi condusă de un guvent de rataţi.

În septembrie trecut, alianţa conservatoare a lui Merkel a pierdut 9% faţă de 2012. SPD a pierdut 5%, ajungând la 20%. Cel mai recent sondaj îi acordă partidului (care altădată atingea 45%) doar 17%. Aceasta înseamnă că Marea Coaliţie a lui Merkel a fost decimată în septembrie, pierderile sale totalizând aproape 14%.

A fost un vot popular de neîncredere. Faptul că aceiaşi perdanţi formează acum noul guvern sună ca o glumă cosmică.

Schulz întruchipează cel mai bine Principiul lui Peter care decretează că oricine va fi promovat până la nivelul incompetenţei sale. Respectat ca preşedinte al Parlamentului European, a preluat preşedinţia SPD şi a târât partidul la nivelul cel mai de jos de la naşterea Republicii Federale.

Omul forte al Bavariei, Horst Seehofer, stă şi el destul de bine, deşi a fost răsturnat de nemulţumirile interne. El va fi înlocuit din funcţia de prim-ministru al landului, însă va conduce Ministerul de Interne de la Berlin.

Merkel, numită cândva „împărăteasa Europei”, câştigă cursa perdanţilor. Această maestră în ale politicii, care a dejucat toate manevrele contracandidaţilor în ultimii 12 ani, putea să se cramponeze de putere numai predând practic guvernul partenerului său mai mic şi mai slăbit.

Astfel, cei puternici sunt daţi deoparte, iar şchiopii vor conduce şchiopii în guvernul viitor.

La Londra, prim-ministra se scufundă. Spania este târâtă spre secesiune. Italia este condusă de un guvern de tranziţie iar alegerile viitoare se aşteaptă să aducă mai multă instabilitate. Şi acum Germania, stânca eternă? Există mari şanse ca Merkel să nu-şi ducă mandatul la capăt.