Guvernul de la Londra îi trimite pe britanici la pompa de benzină. VEZI de ce

Guvernul de la Londra îi trimite pe britanici la pompa de benzină. VEZI de ce

Guvernul de la Londra este criticat, după ce i-a sfătuit pe automobilişti să îşi facă rezerve de combustibil, pe fondul ameninţării cu greva a şoferilor de cisterne.

Sindicatul pompierilor (FBU) a afirmat că sfaturile guvernului sunt periculoase, în timp ce preşedintele Asociaţiei britanice a Automobiliştilor, Edmund King, a apreciat că afirmaţiile guvernului sunt ”complet nepotrivite”, deoarece ar putea duce la o penurie de combustibil.  De asemenea, retailerii de combustibil au acuzat guvernul că a intenționat să creeze o criză, deși nu este cazul ca cineva să se alarmeze, relatează BBC. ”Sindicatele trebuie să dea un preaviz de şapte zile, aşadar nu este cazul să stăm la coadă ca să cumpărăm combustibil, însă, evident, oamenii ar trebui să-şi ia măsuri de precauţie rezonabile”, a afirmat premierul britanic David Cameron Sindicatul șoferilor de cisterne, care aprovizionează circa 90% din benzinăriile din Marea Britanie, a votat recent pentru organizarea unei greve, însă nu a stabilit o dată exactă a acțiunii.