Guvernul de la Atena taie din nou pensiile, la presiunea creditorilor externi

Guvernul de la Atena taie din nou pensiile, la presiunea creditorilor externi

Guvernul grec a decis noi tăieri de pensii pentru a acoperi, aşa cum cer Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, un deficit de 325 milioane de euro din bugetul pe 2012, informează AFP, citând surse din Ministerul Muncii de la Atena.

Astfel, pensiile principale mai mari de 1.300 de euro/lună vor fi micşorate cu 12%, după reducerea de 10% aplicată deja în 2010. În cazul marinarilor pensionaţi, tăierea va fi doar de 7%.

Cât priveşte pensiile complementare, acestea vor fi reduse progresiv începând de la pragul de 200 euro/lună, ajungând la 20% pentru pensiile de minim 300 de euro.

În total, aceste reduceri vor permite statului, care subvenţionează deficitul caselor de asigurări, să economisească 400 de milioane de euro, cu 100 de milioane mai mult decât era prevăzut iniţial în planul de austeritate adoptat duminică de parlamentul elen, au indicat sursele.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste reduceri vor fi completate prin tăieri suplimentare din cheltuielile pentru apărare şi medicamente, şi din regimurile salariale speciale (poliţie, armată, justiţie, spitale), mai scrie agenția franceză, preluată de Agerpres.

Statele din zona euro au cerut Atenei să găsească mijloacele de acoperire a unei găuri bugetare restante de 325 milioane de euro, înaintea reuniunii de luni a miniştrilor de finanţe, de la care Grecia aşteaptă deblocarea planului financiar de salvare a sa.