Guvernul Bolojan ar putea avea cinci vicepremieri. Surpriza din afara coaliției de guvernare. Surse

Guvernul Bolojan ar putea avea cinci vicepremieri. Surpriza din afara coaliției de guvernare. SurseIlie Bolojan. Sursa foto: Facebook/Bookfest

Guvernul Bolojan ar putea include cinci vicepremieri. Ilie Bolojan ar fi solicitat un al cincilea vicepremier, tehnocrat, responsabil de reforma statului, concept care a generat tensiuni, dar care, în final, ar fi fost acceptat, spun sursele pentru nerws.ro.

Guvernul Bolojan ar putea avea cinci vicepremieri

Formarea noului Executiv se apropie de final, iar negocierile între partidele implicate PSD, PNL, USR și UDMR  au conturat deja componența de bază a viitorului Guvern.

Potrivit unor surse politice, în structura guvernamentală vor figura cinci vicepremieri: câte un reprezentant din fiecare formațiune aflată în coaliție, alături de antreprenorul Dragoș Anastasiu, care ar urma să gestioneze portofoliul dedicat reformei statului.

Nominalizările pentru funcțiile de vicepremier sunt următoarele:

  • Marian Neacșu din partea PSD, fără portofoliu;
  • Cătălin Predoiu (PNL), care va ocupa și o funcție de ministru;
  • Tanczos Barna (UDMR), vicepremier fără portofoliu;
  • Ionuț Moșteanu (USR), care va gestiona și Ministerul Apărării.

Dragoș Anastasiu este propunerea premierului

În plus, antreprenorul Dragoș Anastasiu este propus pentru un rol nou în Guvernul Bolojan: vicepremier pentru reforma statului. Conform informațiilor apărute în spațiul public, acesta va avea atribuții semnificative în revizuirea cheltuielilor publice și reorganizarea aparatului administrativ, având posibilitatea de a reduce finanțările către instituții fără a mai fi necesar acordul miniștrilor de resort.

Guvernul României

Guvernul Bolojan. Palatul Victoria.Sursa foto: Facebook/Guvernul României

Totodată, Uniunea Salvați România și-a anunțat deja echipa guvernamentală sâmbătă. Printre numele prezentate se regăsesc:

  • Diana Buzoianu – propusă pentru portofoliul Mediului;
  • Oana Țoiu – la Ministerul Afacerilor Externe;
  • Radu Miruță – la Economie și Digitalizare;
  • Ionuț Moșteanu – la Apărare.

Guvernul Bolojan mai are de trecut un hop

PSD va organiza o întâlnire duminică seara pentru a confirma lista de miniștri prin vot, în timp ce UDMR se va aduna în Comitetul Politic la ora 16:00 pentru a lua decizia privind intrarea la guvernare și pentru a valida lista de miniștri.

Liderii partidelor s-au reunit în această dimineață pentru a analiza acordul politic și programul de guvernare pentru viitorul Executiv. Este foarte probabil ca pe parcursul zilei de duminică să mai aibă loc întâlniri între lideri, astfel încât audierile să fie organizate luni în Parlament.