Guvernul a prelungit mandatele aleșilor. Dosarele de candidatură vor fi depuse online

Guvernul a prelungit mandatele aleșilor. Dosarele de candidatură vor fi depuse online

Guvernul amână alegerile locale. Vor fi proceduri simplificate pentru înregistrarea candidaților, în sensul reducerii numărului de semnături din partea susținărorilor.

UPDATE: Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care prelungește mandatele pentru autorităţile locale şi a decis reducerea la jumătate a numărului de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor la alegerile locale, a anunţat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. El a menţionat că pentru a propune candidaturi în circumscripţiile electorale, partidele şi alianţele vor trebui să depună liste cu minim 25.000 de susţinători, iar dosarele de candidatură şi listele de susţinători vor putea fi depuse electronic.

 

Guvernul pregătește o Ordonanță de Urgență pentru prelungirea mandatelor pentru aleșii locali și simplificarea procedurilor de înregistrare a candidaturilor. Astfel, inițiatorii doresc ca partidele să prezinte o singură listă de susținători cu 25.000 de semnături.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede prelungirea mandatelor aleşilor locali, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.

„Este evident că, în această situaţie de criză, nu se pot desfăşura activităţi specifice campaniei electorale şi că alegerile trebuie organizate într-un context sigur din punct de vedere epidemiologic. Aşadar, trei instituţii, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul de Interne şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, au iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă de prelungire a mandatelor aleşilor locali până nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020.

În acelaşi timp, ţinând cont de actualul context epidemiologic şi de decretul preşedintelui României privind starea de urgenţă, inclusiv procedura pentru pregătirea alegerilor şi desfăşurarea acestor alegeri, cele trei instituţii propun ca algerile să fie simplificate”, a afirmat Raluca Turcan.

Potrivit Ralucăi Turcan, partidele vor prezenta o singură listă de listă de susținători cu un număr minim de 25.000 de semnături, 500 din fiecare județ, 1.000 din municipiul București.