Investiții în sistemul medical. Guvernul vrea să achiziţioneze peste 1.200 de ambulanțe noi

Investiții în sistemul medical. Guvernul vrea să  achiziţioneze peste 1.200 de ambulanțe noi

În ședința Guvernului de joi, pe masa miniștrilor este spre aprobare un proiect care prevede achiziția a peste 1.200 de ambulate noi, în valoare a peste 470 milioane de lei.

La începutul ședinței de Executiv, premierul Viorica Dăncilă a anunțat: „Avem astăzi pe ordinea de zi un proiect important, prin care aprobăm achiziţia a peste 1.200 de ambulanţe noi pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale. Sunt ambulanţe de mai multe tipuri, dotate cu toate echipamentele necesare, astfel încât salvatorii să răspundă eficient şi prompt pentru salvarea semenilor noştri care au nevoie de ajutorul echipelor medicale”.

Ambulanțele vor fi distribuite în teritoriu. Pentru achiziția acestor echipamente este prevăzută suma de 476 milioane de lei, unde o parte din acești bani provin din fondurile europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

 

Ne puteți urmări și pe Google News