Guvernul a decis: adopţiile vor fi confidenţiale

Datele privind familiile adoptive şi părinţii naturali ai unui copil implicat într-un proces de adopţie vor fi confidenţiale.

Aşa a decis ieri executivul, care a hotărât să modifice legislaţia privind regimul juridic al adopţiei.

„Ordonanţa de urgenţă prevede o reglementare care, răspunzând deciziei Curţii Constituţionale, prin care unele prevederi din Legea 273/2004 au fost declarate neconstituţionale, respectă, în acelaşi timp, principiul garantării confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de identificare ale adoptatorului (sau, după caz, ale familiei adoptatoare), precum şi în ceea ce priveşte identitatea părinţilor fireşti“, se arată într-un comunicat al executivului. În plus, noul act normativ va da posibilitatea instanţei judecătoreşti ca, în anumite condiţii şi cu respectarea confidenţialităţii asupra datelor conţinute în dosarul de adopţie, să poată solicita din nou consimţământul părinţilor fireşti, în cea de-a treia etapă a procedurii adopţiei, şi anume în faza de încuviinţare propriu-zisă a acesteia.

Modificările prevăd ca părinţilor fireşti să li se poată conferi calitatea de parte în cererea de încuviinţare propriu-zisă a adopţiei (etapa a III-a a procedurii), cu posibilitatea acestora de a reveni oricând şi în orice condiţii asupra consimţământului, însă fără ca această decizie să afecteze întreaga procedură. Modificările vin ca răspuns la o serie de nereguli semnalate de presă în cazul legislaţiei privind adopţiile.