Guvernul a aprobat vânzarea unui pachet de acţiuni reprezentând 20% din capitalul social al Tarom

Guvernul a aprobat vânzarea unui pachet de acţiuni reprezentând 20% din capitalul social al Tarom

Executivul a aprobat în sedinţa de miercuri vânzarea pe bursă a unui pachet de acţiuni reprezentând 20% din capitalul social al companiei aeriene de stat Tarom, potrivit angajamentelor asumate cu instituţiile financiare internaţionale, se arată într-un comunicat de presă remis de Palatul Victoria.

"Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a fost mandatat să întreprindă măsurile necesare pentru implementarea Strategiei de Privatizare a Societăţii şi vânzarea pachetului de acţiuni prin metoda ofertei publice secundare iniţiale (IPO) la Bursa de Valori Bucureşti", se arată în comunicat. Decizia privind momentul vânzării pachetului de acţiuni va fi luată de Guvern. Potrivit unor surse citate de mediafax.ro, premierul Emil Boc a solicitat ca termenul de vânzare a acţiunilor să fie stabilit de Executiv pentru a evita recentul eşec al vânzării la bursă a aproape 10% din Petrom.

Ne puteți urmări și pe Google News