ULTIMATUM în coaliţia de guvernare

ULTIMATUM în coaliţia de guvernare

Vicepremierul Daniel Constantin trebuie să decidă cât mai repede dacă mai vrea să facă parte din ALDE, a anunţat prim-vicepreşedintele partidului, Steluţa Cătăniciu. Îndemnul vine pe fondul posibilităţii ieşirii de la guvernare a fostilor conservatori.

"Daniel Constantin a făcut, din nou, ceea ce ştie el cel mai bine şi ceea ce i-a ieşit de fiecare dată, până acum: a pus interesul lui şi al unui grup mai presus de interesul partidului al cărui copreşedinte este", afirmă Cătăniciu, potrivit unui comunicat de presă.

"Ce preşedinte poţi să fii să-ţi dai în judecată propriul partid?! Până şi în politică există lucruri care nu se fac, iar atitudinea lui Daniel Constantin faţă de partidul pe care, în cel mai ipocrit mod îl numeşte 'casa lui', este unul dintre acestea. Ce om normal doreşte să îşi dărâme propria casă?! Prin atacul nejustificat la adresa lui Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Constantin îi jigneşte pe toţi colegii care au dus greul în campanie şi care vor acum să pună umărul ca ALDE să devină cel mai puternic partid de centru-dreapta al României. Prin tot ceea ce face în aceste zile, Daniel Constantin se dezice de proiectul ALDE şi atacă fără scrupule majoritatea colegilor care vor un partid cu lideri responsabili, nu cu lideri de ocazie. Într-o democraţie, că tot îi plac dânsului metaforele, deciziile se iau de către majoritate, iar cei care pierd pleacă doar dacă au alte interese", susţine Cătăniciu.

Citeşte mai multe: RUPTURĂ în Guvern: Constantin şi fostul PC sunt gata să iasă de la guvernare - Discuţii cu Grindeanu

Ne puteți urmări și pe Google News