Guvernul majorează salariile! Noul salariu minim de la 1 ianuarie 2018
- Ionel Dancu
- 29 noiembrie 2017, 10:51
Guvernul va adopta, în ședința de miercuri, Hotărârea prin care salariul minim va fi majorat la 1.900 de lei.
Proiectul privind majorarea salariului minim la 1.900 de lei a fost postat de Ministerul Muncii pe pagina sa de internet încă din data de 26 octombrie. Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată ar fi trebuit aprobată în şedinţa de Guvern din 8 noiembrie, însă a fost retrasă de pe ordinea de zi pentru că trebuia discutat în Consiliul Economic şi Social (CES).
Conform notei de fundamentare, prin acest proiect de Hotărâre a Guvernului se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 1.900 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2018, pentru un program complet de lucru de 166,666 ore în medie pe lună, ceea ce reprezintă o creştere de 31,03% faţă de luna decembrie 2017.
"Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel prevăzut în prezentul proiect de Hotărâre de Guvern constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 300 de lei la 2.000 de lei, fiind distinctă de cea prevăzută de Codul Muncii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se realizează de către inspectorii de muncă", se precizează în nota de fundamentare.