Primul Muzeu al Deşeurilor din Europa se redeschide oficial, mâine, la Biblioteca Naţională a României, şi presupune o expoziţie care reconstituie traseul de transformare a resurselor în obiecte utile şi apoi în deşeuri.
"Prin organizarea acestui eveniment inedit, ne propunem să beneficiem şi de această dată de receptivitatea partenerilor şi a publicului, construind împreună un comportament responsabil faţă de mediu şi propria sănătate", a declarat Ionuţ Georgescu, preşedintele Centrului de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă (CEDD). Muzeul va fi împărţit pe secţiuni speciale, în funcţie de categoriile de deşeuri, de la ambalaje (plastic, hârtie, sticlă, metal), la DEEE-uri (deşeuri electrice, electronice, electromenajere - inclusiv surse de lumină arse şi baterii), de la materiale biodegradabile la cele periculoase pentru mediu, de la servicii de salubritate la co-incinerare, de la demolări la colectarea selectivă şi de la reutilizări la reciclare. Accesul în muzeu se face începând de astăzi, iar cei interesaţi pot vedea zona de colectare selectivă a ambalajelor, zona DEEE-urilor, zona specială de curs pentru elevii claselor I - VIII, precum şi o zonă de expoziţii, cea mai râvnită fiind 'Traseul Deşeurilor', informează sursa citată. Muzeul poate fi vizitat gratuit, de luni până vineri, între orele 8,00 şi 18,00, timp de o lună. Organizatorii şi susţinătorii acestui proiect sunt Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă şi Biblioteca Naţională a României.